Companiile româneşti țin pasul cu statul: investițiile coboară la jumătate față de 2009

Atât investiţiile publice cât şi cele pe termen lung ale companiilor s-au înjumătățit în 2018 față de 2009.

Este dovada că fără investiţiile statului, mediul privat nu are resurse de investire sau, dacă le are, nu are încredere să investească.

Investițiile pe termen lung ale companiilor pentru înnoirea activelor, de 37 de miliarde de lei în 2018, s-au ridicat la abia 52% din valoarea celor din 2009, cel mai dificil an al crizei financiare care a aruncat lumea în recesiune.

Şi investițiile publice s-au înjumătățit în 2018 față de 2009, ca raport față de PIB (2,6 %față de 5,8% ). Este un altfel de raport, dar nu mai puţin relevant: chiar dacă PIB nominal s-a dublat, statul a investit în 2018 cu 4 miliarde de lei mai puțin decât în 2009  – mai puțin de 24,7 mld. lei, în total). Altfel spus: tot pe jumătate.

Realitatea confirmă astfel teoria că investiţiile publice constituie motorul dezvoltării.  Nu este doar o concidenţă statistică extrasă din analizele lui Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Dacă statul nu investește, cel mai adesea companiile nu au suficiente resurse pentru investiții relevante (copleșitoarea majoritate nici nu au acces la creditele bancare).

Și neîncrederea în mediul de afaceri creat de politicile statului descurajează până și firmele cu potențial de dezvoltare din economie – atâtea câte sunt.

„Mai îngrijorător este faptul că aproape o treime din aceste investiții (publice, și așa mici, n.r.) reprezintă cheltuieli de modernizare în sectorul public al apărării, care nu sunt vizibile în mediul de afaceri”, adică în competitivitatea economiei pe termen mediu–lung, spune Iancu Guda.

Companiile investesc în subzistență și nu în înnoire

Aproape trei sferturi din creșterea valorii contabile a activelor (5% din creșterea de 8%) este rezultatul reevaluărilor pozitive ale terenurilor și construcțiilor deținute de companii, spune cea mai recentă analiză a președintelui AAFBR.

Altfel spus, „companiile din România nu au făcut decât să-și conserve nivelul activelor corporale în ultimul deceniu”, traduce Iancu Guda în cea mai recentă analiză publicată.

Durata medie de utilizare a activelor curente riscă să ajungă la aproximativ 15 ani, cel mai lung ciclu de utilizare din ultimul deceniu (…), „perioadă extrem de îndelungată, având în vedere creșterea vitezei inovării și dezvoltării de produse / tehnologii noi, ceea ce reflectă o competitivitate scăzută a companiilor românești”, mai spune Iancu Guda.

Nici nu mai e de mirare de ce oferta economiei româneşti nu a reuşit să facă faţă cererii de consum stimulată fără măsură de politicile guvernamentale, iar creşterea importurilor au deteriorat echilibrul financiar al ţării.

Nu mai investesc nici firmele mari, bancabile

Fenomenul este cu atât mai îngrijorător cu cât în numai 1.000 de firme se concentrează jumătate din veniturile tuturor companiilor din România. Doar alte 11.000 companii ar avea capacitatea de a finanța, din surse proprii și mai ales din credite, potrivit datelor Băncii Naţionale (BNR).

Dar nici firmele care pot investi nu o mai fac, nu în ritm crescător. Formarea brută de capital fix (un indicator al investițiilor totale în societate) a scăzut în 2018. Nu a confirmat creșterea din 2017, potrivit datelor BNR.

Cel mai recent raport al BNR privind stabilitatea financiară enunță: „Inversarea contribuției formării brute de capital fix la creșterea economică indică necesitatea intensificării eforturilor de creare a unui cadru propice stimulării investițiilor în mediul privat și de îmbunătățire a calității investițiilor publice cu impact asupra dezvoltării pe termen lung în vederea asigurării unei creșteri economice durabile”.

Exprimarea doctă a raportului BNR exprimă de fapt îngrijorarea privind incapacitatea politicilor guvernamentale de a încuraja dezvoltarea sănătoasă a țării. Căci absența investițiilor înseamnă subdezvoltare – o ştiu şi studenţii.

Cauzele

Sunt aceleaşi repetate insistent de analişti  în difrite exprimări în ultimii trei ani. Le reformulează și președintele AAFBR:

• instabilitatea politică (3 schimbări de guverne și zeci de remanieri);
• discontinuitatea reformelor structurale;
• tensionarea forței de muncă și contextul impredictibil privind salarizarea muncii;
• evaziunea fiscală (concurența neloială).

Analistul nu uită disproporția dintre stimularea populistă a consumului, stimularea investițiilor și dezvoltare:

• „Țările dezvoltate sunt caracterizate de investiții constante în industrie și activitățile de producție, care generează valoare adăugată mare ce acoperă consumul intern și sprijină creșterea exporturilor.
• Țările mai sărace sau în curs de dezvoltare sunt marcate de investiții în sectorul de servicii, distribuție și consum, deoarece creșterea economică este bazată pe consum alimentat de importuri.
• În cazul acestora, atât investițiile publice cât și cele private sunt insuficiente pentru creșterea producției interne la nivelul consumului (supradimensionat de măsurile populiste) și sprijinirea exporturilor (surclasate de avansul mai rapid al importurilor).”