Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va efectua, impreună cu soția, o vizită în Polonia şi Danemarca în perioada 31 august – 3 septembrie, anunță Reuters, citând un anunț de miercuri al Casei Albe.
Casa Albă a informat că Donal și Melania Trump „vor participa la ceremonii comemorative şi vor vizita siturile memoriale din Varşovia la 1 septembrie 2019, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.”
Vorbind cu reporterii marţi, Donald Trump a declarat că aşteaptă cu nerăbdare să viziteze Polonia. „Îmi plac oamenii”, a spus el.
Trump a vizitat anterior Polonia în iulie 2017, la câteva luni după preluarea funcţiei. Statele Unite au fost de acord să sporească numărul trupelor americane din Polonia, un pas solicitat de Varşovia, care se teme de o posibilă agresiune din partea Rusiei.
În Danemarca, Donald Trump „va participa la o serie de întâlniri bilaterale şi se va întâlni cu oamenii de afaceri”, a mai transmis Casa Albă.
Vizita lui Donald Trump în Danemarca este stabilită pentru 2-3 septembrie, a anunţat biroul premierului danez.
„SUA este cel mai important şi cel mai puternic aliat al Danemarcei în NATO. Militarii noştri stau umăr la umăr pentru apărarea siguranţei Europei ”, a declarat premierul danez Mette Frederiksen.