Camera Deputaţilor din Italia a aprobat joi creşterea amenzilor pentru organizaţiile non-guvernamentale care salvează migranţi şi care nu respectă ordinele privind acostarea în porturile italiene, anunță DPA.
Decizia Camerei, luată cu 322 de voturi pro şi 90 contra, ridică plafonul amenzii la un milion de euro. Propunerea inițială, promovată de ministrul de Interne, Matteo Salvini, prevedea amenzi de până la 50.000 de euro în astfel de cazuri. Atât legea promovată de Matteo Salvini, cât şi modificarea adusă de Camera Deputaţilor, trebuie să fie aprobate de Senat.
Senatul ar urma să dezbată aceste modificări legislative pe 13 august.
Amenzile împotriva organizaţiilor non-guvernamentale care salvează migranţi din Marea Mediterană fac parte din politica anti-imigraţie a lui Matteo Salvini.
Două nave care salvează refugiaţi şi care au încălcat interdicţiile privind acostarea au fost deja sechestrate iar proprietarii – un ONG german și altul italian – amendați de către autorităţile italiene.
Ministerul italian de Interne a anunţat joi că numărul imigranţilor din Africa a scăzut cu 81% faţă de 2018.
Președintele Franței, Emmanuel Macron a anunțat în urmă cu 3 zile că un număr de 14 state membre ale Uniunii Europene, dintre care opt în mod activ, au convenit luni, la Paris, să pună în aplicare ”un mecanism de solidaritate” prin intermediul căruia să fie repartizați migranții salvați pe Marea Mediterană.
Cele opt ”state active” sunt: Franţa, Germania, Portugalia, Luxemburg, Finlanda, Lituania, Croaţia şi Irlanda.