26 februarie, 2019

Opoziția parlamentară – PNL, USR și PMP – a înaintat o propunere unică pentru conducerea Autorității Electorale Permanente (AEP). Este vorba despre Marian Muhuleț (foto), de 12 ani în instituție și numit în 2016, de către președintele Klaus Iohannis, vicepreședinte al AEP.

El îl va avea contracandidat pe secretarul general al Autorității, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, propunerea PSD. În acest tablou, UDMR va fi cel care decide viitorul președinte, cât timp Pro România este de așteptat să voteze împotriva celui desemnat de PSD.

Potrivit legii, președintele AEP este numit prin vot secret, cu jumătate plus unu din totalul senatorilor și deputaților, adică cu cel puțin 233 de voturi.


Cei doi candidați  vor fi audiați miercuri în comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, iar votul plenului urmează să fie dat miercuri.

Miza postului este uriașă în contextul actual, în care avem doi ani electorali consecutivi, începând cu europarlamentarele, urmate la iarnă de prezidențiale, iar în 2020, de alegerile locale și cele parlamentare.

AEP se ocupă nu numai de alegeri, dar centralizează și cheltuielile partidelor, având atribuția de a verifica finanțarea acestora și respectarea de către partide a legilor în domeniu.

Marian Muhuleț a absolvit în 2001 Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, a lucrat în organizații nonguvernamentale, după care în 2004 a devenit consilier în Secretariatul general al Guvernului și director de cabinet al minsitrului pentru Relația cu Parlamentul, iar din 2007 lucrează la AEP, ca vicepreședinte.


Contracandidatul său, Constantin Mitulețu Buică (foto), a terminat facultatea în același an ca și Muhuleț, dar are o licență în Ştiinţe Juridice obținută la Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, înființată de fostul baron local, social-democrat Nicolae Mischie, condamnat pentru fapte de corupție.

După absolvirea facultății, Mitulețu Buică a fost șef de tură, apoi șef de depozit de carburanți la societăți din Craiova,  iar în 2008 și 2009, a fost numit președinte al Consiliului de Administrație de la SC Pentru Lucrări de Drumuri şi Poduri S.A., Craiova, din subordinea Pirmăriei.

În 2014 a fost transferat la București, unde a fost consilier al ministrului delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, consilier la Camera Deputaților (2015), iar în 2018 a fost numit vicepreședinte la AEP și apoi secretar general al acestei instituții.

Mitulețu Buică a fost desemnat de PSD după ce a fost retrasă propunerea pentru numirea lui Mircea Drăghici, trezorierul partidului.

Desemnarea lui Mircea Drăghici, fost nominalizat și la Ministerul Transporturilor, pentru șefia Autorității a fost făcută după ce DNA a solicitat AEP, pe 11 februarie, documentele privind modul în care PSD a cheltuit banii primiţi de la stat în 2017 şi 2018. Actele sunt necesare pentru o anchetă în care s-a început urmărirea penală pe 8 februarie.

Infracțiunea pentru care s-a demarat urmărirea penală in rem (fără numirea vreunui suspect) este cea de „utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice” , prevăzută de legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Documentele cerute de DNA ar viza:

  • modul de stabilire și repartizare a subvențiilor acordate în 2017 Partidului Social Democrat
  • virarea sumelor de bani acordate în cursul anului 2017 Partidului Social Democrat
  • rapoartele de control privind modul de utilizare de către Partidul Social Democrat a subvențiilor la nivelul anilor 2017 și 2018

Mircea Drăghici, trezorierul PSD, este omul care se ocupă de finanțele partidului.

Despre acesta, publicația Newsweek România a scris că ar fi folosit peste 1,8 milioane de lei din subvenția primită de PSD de la AEP pentru achiziționarea a trei mașini care sunt folosite de el și de soția sa.

Buget record acordat anul acesta partidelor

Pentru anul acesta, bugetul alocat pentru subvenționarea activității partidelor politice potrivit Legii 334/2006, pentru partidele care au participat în alegerile din anul 2016, locale și parlamentare, este de 255,81 milioane de lei.

Anul trecut, bugetul total acordat partidelor a fost de 170,59 milioane lei, din care PSD a primit 97 de milioane de lei. Următoarea formațiune care a beneficiat de subvenții a fost PNL, cu 44,44 milioane lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: