5 februarie, 2019

Intrarea în luna februarie a anului 2019 a însemnat și oprirea mașinăriei de măsluit indicatorii. În urmă cu câteva zile a expirat timpul în care cifrele mai puteau fi manipulate.

În continuare, prezentăm mecanismul prin care, în ultimele 3 luni, s-a muncit serios la Finanțe (dar și la celelalte ministere de linie) pentru scoaterea la vopsea a doi indicatori:


-, deficitul bugetar pe 2018

-, PIB-ul (implicit, creșterea economică) pe 2018.

La final, vom arunca o privire pe efecte. Și vom încheia și cu o floricică plină de nectar.

1, Deficitul bugetar pe 2018. Și pe cash, și pe ESA

Începând cu luna octombrie, ministerul de Finanțe a început amânarea la plată a rambursărilor de TVA.


Potrivit surselor cursdeguvernare.ro, în luna noiembrie 2018 s-au rambursat cu circa 30% mai puțin decât în luna similară a anului 2017.

În luna decembrie, minusul de rambursare a fost de circa 15,5%.

Mutarea acestor plăți în anul 2019 a fost de natură să țină deficitul sub 3%. Deficitul pe cash.

Căci la deficitul pe ESA (cel luat în calcul la nivel european) lucrurile au fost mult mai complicate.

A fost nevoie ca și în luna ianuarie 2019 să se amâne rambursările de TVA, întrucât ESA se socotește din 01 februarie-31 ianuarie a anului următor.

În paralel cu amânarea TVA-ului, au apărut situațiile în care guvernul – între octombrie 2018 și 31 ianuarie 2019 – a respins la primire, a avertizat să nu se amită sau pur și simplu nu au înregistrat facturile venite de la furnizori sau prestatori.

Simpla înregistrare a facturilor încarcă deficitul ESA – așa că abia la 01 februarie a început să se dea drumul la facturi.

2, PIB-ul și creșterea economică

În paralel cu manipularea deficitului (și pe cash și pe ESA), amânarea rambursărilor de TVA a ajutat, la propriu, și la manipularea PIB și a creșterii economice. Astfel:

PIB-ul nominal – în sensul că a înregistrat taxe nete mai mari adăugate la valoarea adăugată brută.

Dar și PIB-ul real – în sensul că TVA-ul are deflator zero pentru ceea ce nu a avut cota modificată.

3, Paradoxul economic Teodorovici-Vâlcov: Cum economia devine ”mai mare și mai bogată” când statul o prejudiciază

Având în vedere cifrele de mai sus, situația se prezintă astfel:

Prin amânarea de către guvern a datoriilor statului către economie, și cu întârzierea, de către guvern, a plății sau chiar înregistrării facturilor statului de la economie,

rezultă că aceeași economie a crescut, și că este mai puțin îndatorată.

Restul sunt artificii și lipsă de responsabilitate: nu e de mirare că OUG 114 prevede abrogarea răspunderii asupra indicatorilor pentru ministrul de finanțe Teodorovici și pentru premierul Dăncilă.

4, Și ”floricica”: ce legătură e între profesori, gripă, concediu și deficitul pe ESA

Imaginea de mai jos reprezintă o circulară, potrivit căreia guvernul consideră că profesorii aflați în vacanță se află în concediu.

E valabil de la 01 ianuarie 2019 – adică luna în care cheltuielile se pun la deficitul ESA.

Miza? Cei aproximativ 300 de lei brut normă de hrană a profesorului, bani care nu se mai dau în concedii. Cum concediile sunt acum egale cu vacantele, și cum în ianuarie 2019 școala a început pe data de 14, și cum în ianuarie mai pică un concediu medical, o gripă, o suspendare de cursuri, …

Acum profesorii fac scandal și speră să întoarcă decizia guvernului. Azi, în vacanța din februarie 2019, profesorii au fost chemați să semneze cererile de ieșire din activitate în zilele de vacanță din ianuarie: pentru a se scădea, retroactiv, ”contabil” pentru ”luna de ESA.

5, Consecințele

Prima consecință a acestor artificii este că guvernul pornește în anul 2019 cu un deficit din capul locului de aproximativ 0,3% din PIB.
Un minus la care se va adăuga deficitul real al acestui an: care va fi administrat cumva doar printr-o creștere de venituri.

Venituri: Păi de la cine urmează să facă guvernul venituri?

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: