2 iulie, 2018

Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) salută măsura anunțată de Ministrul de Finanțe cu privire la utilizarea ajutorului de stat, precum și simplificarea procedurilor de acordare și asigurarea surselor de finanțare necesare, anunță un comunicat al organizației emis luni.

Potrivit comunicatului, AOAR apreciază măsura reducerii nivelului impus al investițiilor de minim 3 mil. de euro față de plafonul inițial de 10 mil. de euro, reamintind însă că ”mediul de afaceri, îndeosebi firmele cu capital autohton, solicită de câțiva ani aplicarea unui plafon maxim de 1 mil euro.”

Plafonul de 1 milion de euro, precizează AOAR, ar facilita dezvoltarea IMM-urilor, în conformitate cu situația financiară a acestora, așa cum este prezentată și în datele BNR.


AOAR consideră însă ”neclare și nerezolvate problemele referitoare la criteriile de acordare ale schemelor de sprijin”, astfel încât să fie susținute politici economice care au ca rezultat:

  • refacerea unor lanțuri de creștere a VAB, în domenii precum industria textilă, industria alimentară, industria chimică, farmaceutică, industria constructoare de mașini și echipamente etc.
  • creșterea gradului de integrare a activității companiilor multinaționale cu cea a companiilor producătoare de bunuri/servicii cu capital autohton
  • susținerea dezvoltării capacităților de producție de bunuri, urmărindu-se o mai bună acoperire a cerințelor pieței interne și reducerea deficitului balanței comerciale aflat într-o continuă deteriorare din 2017 și pană în ultimele 4 luni ale anului 2018
  • clarificarea datei aprobării bugetului alocat pentru anul 2018 (semestrul I din acest an fiind pierdut)
  • acordarea unor sume mai mari pentru stimularea investițiilor în zonele complet dezindustrializate și care suferă de o depopulare accelerată
  • creșterea gradului de prelucrare a resurselor naturale
  • producerea și lansarea pe piață a unor produse inovative românești care pot crea premisele de creștere a complexității și valorii exporturilor de bunuri și servicii, bazate pe cercetare și inovare românească
  • eliminarea obligației companiilor care solicită ajutoare de stat de a furniza date, certificate și alte documente care sunt deja disponibile instituțiilor publice ale statului

AOAR solicită ca aceste aspecte semnalate, cu ocazia punerii în discuție a proiectului de HG, să fie cuprinse în forma finală a documentului care va fi supus aprobării Guvernului.

Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) este un partener constant al Guvernului României în ceea ce privește formularea de propuneri care au ca scop dezvoltarea unui mediu de afaceri corect, transparent și atractiv.

Încă din anul 2009, AOAR a solicitat Guvernului României examinarea măsurilor luate de statele membre ale Uniunii Europene pentru asigurarea relansării economice.


În acest sens, AOAR a propus, printre altele, tratarea fiscală a companiilor în funcție de comportamentul lor fiscal, capitalizarea CEC, consolidarea fiscală a grupurilor de firme cu capital autohton (discriminat de Ministerul de Finanțe, comparativ cu tratamentul fiscal aplicat companiilor multinaționale).

Lipsa unor măsuri destinate stimulării dezvoltării mediului de afaceri din ultimii ani menține economia țării într-o poziție incertă, creșterile economice fiind determinate de conjuncturile europene și mondiale favorabile și, totodată, de deciziile strategice ale companiilor multinaționale prezente pe piața globală.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: