România ar putea găzdui un comandament NATO terestru de nivel de trei stele, după ce, la sfârșitul acestui an, Brigada Multinaţională de la Craiova va deveni complet operaţională, potrivit ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor.
„Credem că dacă după Summitul NATO (din această vară), România va găzdui acest comandament, vom putea discuta despre o abordare echilibrată a întregului flanc estic pentru că până la urmă ţările baltice, Polonia au astfel de capabilităţi şi astfel de structuri de comandă, iar România, printr-o astfel de structură, ar veni şi echilibra în partea de sud flancul estic”, a declarat Mihai Fifor, citat de News.ro.
Ministrul Apărării consideră că se poate discuta despre o întărire a poziţiei României ca principal furnizor de securitate în regiunea Mării Negre și că subiectul ar trebui „discutat ca punct separat pe agenda Summitului NATO din această vară”, a mai spus oficialul român la încheierea „Black Sea and Balkans Security Forum”, care a avut loc la Mamaia.
„Ideea este să demonstrăm că Marea Neagră nu este o o mare teritorială a Federaţiei Ruse, ci este o mare deschisă în care se navighează fără niciun fel de problemă şi suntem pregătiţi în orice moment să demonstrăm lucrul acesta„, a mai spus Mihai Fifor.
Posibilitatea ca România să găzduiască un comandament terestru de nivel de trei stele este „din ce în ce mai accentuată”, potrivit ministrului român.
„Sunt luni bune de când, împreună cu ministerul Afacerilor Externe, încercăm să impunem cumva această idee, că Marea Neagră trebuie discutată ca punct separat în agenda Summitului NATO din această vară. Pe de altă parte, după ministeriala NATO de la începutul acestui an, atunci când România s-a oferit ca gazdă pentru un comandament de trei stele terestru, am făcut toate demersurile necesare ca să putem obţine acest lucru”, a spus Mihai Fifor.
Totodată, Mihai Fifor a afirmat că a discutat cu ministrul Apărării din Marea Britanie posibilitatea ca militari britanici să se afilieze la Brigada Multinaţională de la Craiova.
Oficialul român a insistat că „Armata României este o armată pregătită să asigure apărarea flancului estic în acestă parte a lumii şi să nu ieşim din paradigma în care încercăm să facem aici o politică de descurajare înainte de orice altceva pentru că prin toate strategiile pe care le aplicăm, de la înzestrare şi până la modul în care încercăm să facem politică şi să facem diplomaţie militară, realizăm lucrul acesta”.
„În altă ordine de idei, pe partea aeriană vom fi complet operaţionali cu F-16 foarte curând. Intenţionăm să achiziţionăm şi încă patru aeronave F-16 în primă instanţă, pentru a avea întreaga escadrilă de 16 aparate operaţională, plus încă 36 de aparate F-16 astfel încât să putem să satisfacem nevoia de bună operativitate a Forţelor Aeriene”, a menţionat Mihai Fifor.
România îşi menţine angajamentul de a sprijini dezvoltarea Bazei de la Mihail Kogălniceanu și dorește extinderea acesteia şi o prezenţă permanentă a militarilor americani.
„Ne menţinem angajamentul de a sprijini în continuare dezvoltarea bazei de la Mihail Kogălniceanu şi sper ca până la finele lunii să clarificăm problemele de ordin administrativ ce ţin de proprietarii terenurilor de lângă baza Mihail Kogălniceanu pentru că nu e un secret pentru nimeni dorim să extindem această bază şi dorim să avem o prezenţă permanentă a militarilor americani în baza de la Mihail Kogălniceanu”, a mai spus demnitarul.