7 mai, 2018

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a oficializat luni relația cu PNL.

”Am decis să mă alătur Partidului Național Liberal (PNL). PNL este principalul partid de centru-dreapta din România, principalul opozant al Partidului Social Democrat (PSD) și principalul partid membru al Partidului Popular European (PPE) în România”, a scris luni Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Siegrfied Mureșan este cel mai activ membru român al Parlamentului European, fiind purtător de cuvânt al Partidului Popular European, cel mai mare grup politic din Parlamentul European. El a fost negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene din 2018.


Partidul National Liberal, ca și PMP, fosta formațiune politică a lui Mureșan, este membru al PPE.

”Voi susține și de acum înainte exact ceea ce am susținut până acum: o bună guvernare, o administrație publică eficientă, care să pună cetățeanul în centrul atenției, o economie puternică, orientată spre viitor, bazată pe inovare, sprijin pentru întreprinzători, fiscalitate simplă, care să nu împovăreze cetățeanul și mediul privat, o educație în care tinerii să învețe profesiile de care au nevoie pentru a avea succes pe piața forței de muncă, o Europă care să ofere oamenilor siguranță și bunăstare.

PSD ne duce înapoi în toate aceste domenii importante pentru români. Economia, justiția, sănătatea, educația, politica externă, în toate aceste domenii PSD și-a demonstrat incompetența. Fiecare zi în care PSD, în frunte cu infractorul Liviu Dragnea, se află la guvernare, este o zi proastă pentru România. De aceea, obiectivul este să câștigăm alegerile europarlamentare și să scoatem PSD de la guvernare.

Eu îmi voi continua activitatea în Parlamentul European cu aceeași convingere și determinare să obțin un sprijin cât mai mare pentru cetățenii români și europeni și voi lupta, la fel ca până acum, pentru respectarea și apărarea statului de drept, a independenței justiției, instituțiilor și pentru o economie puternică”, mai scrie Siegfried Mureșan.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: