Din România provine cea mai mare parte din valoarea tranzacţiilor în curs de finalizare cu credite neperformante (NPL) ale băncilor din Europa Centrală şi de Est (ECE), adică 44,9% din 4,9 miliarde de euro, potrivit datelor din octombrie 2017, citate într-un studiu al Deloitte.
„Cele mai aglomerate piețe din regiunea ECE până în octombrie 2017 au fost România, Ungaria, Croația și Slovenia. România a înregistrat tranzacții de 4,1 miliarde de euro, în termeni de valoare nominală, încheiate până în octombrie 2017 începând din 2015. Totodată, tranzacțiile încheiate au fost de 2,7 miliarde euro în Ungaria până în octombrie 2017”, spune studiul citat.
Volumul de NPL a scăzut considerabil în calcul cele 12 ţări din ECE (cu excepţia Ucrainei şi a Bosniei-Herţegovina), de la 51 miliarde de euro, în 2015, la 44 miliarde de euro, în 2016. Cu Ucraina şi Bosnia-Herţegovina, volumul de NPL-uri a fost de 61 miliarde de euro în regiune, la finalul lui 2016, potrivit raportului Deloitte.
„Fiind deja o piață matură în regiune, România a continuat să fie lider în tranzacțiile cu NPL în 2016 și în 2017. Această maturitate este rezultatul faptului că România a luat startul înaintea altor țări din regiune la vânzările de portofolii de credite neperformante”, a spus Radu Dumitrescu, Partener în departamentul de suport în tranzacții Deloitte România.
Cu toate că portofoliile corporatiste de credite neperformante rămân în continuare cele mai tranzacționate, „unii investitori și-au exprimat deja interesul față de creditele ipotecare rezidențiale”, potrivit sursei citate.
Până acum, tranzacțiile cu creditele neperformante corporatiste sunt de peste patru ori mai mari decât cele ipotecare.
Ce urmează
„Amploarea vânzărilor finalizate și a celor în curs de încheiere reflectă angajamentul majorităţii țărilor de a administra provocările legate de creditele problematice. Noi portofolii vor fi scoase la vânzare în 2018, care va fi un an activ pe piața NPL, cu finalizarea mai multor tranzacții și cu altele câteva noi”, spune raportul Deloitte.
Este de așteptat ca „nivelul anual al tranzacțiilor de NPL în regiune să scadă în anii ce vin, ținând cont de faptul că principalele țări din Europa Centrală și de Est se apropie de niveluri ale creditelor neperformante similare cu media UE. Deși investitorii internaționali încep să se concentreze asupra zonei mediteraneene (Grecia, Cipru, Italia) în anii ce vin, cei cu prezență regională vor continua să fie foarte activi în regiune, căutând să-și consolideze pozițiile locale, întrucât stocul de NPL-uri nu este de neglijat pentru ei”, mai spune Radu Dumitrescu.
Schimbările legate de fiscalitate și implementarea GDPR sunt principalii factori care vor influența piața de NPL din România în 2018.
„În prima parte a anului vom vedea, cel mai probabil, un nivel scăzut al tranzacțiilor, întrucât majoritatea vânzătorilor ar putea să pună în așteptare tranzacțiile până ce se va clarifica situația legislativa. Mă aștept totuși ca, în a doua parte a anului, vânzările de portofolii de NPL să se reia. Un alt aspect demn de luat în calcul pentru anii ce vin în România ține de dezvoltarea pieței secundare de vanzare a NPL și de tranzacțiile cu “expuneri semnificative” ”, a adăgat expertul citat.
Deloitte anticipează că vânzările de NPL vor reprezenta cea mai comună formă de dezintermediere în rândul jucătorilor din industria bancară din regiune, în 2018.
Deloitte este lider în consultanță privind tranzacțiile cu portofolii de împrumuturi la nivel global, în Europa și în regiune. În ultimii ani, Deloitte a coordonat proiecte de dezintermediere și tranzacții cu împrumuturi de portofolii cu valori peste 500 miliarde EUR la nivel global, atât de partea vânzătorilor cât și a cumpărătorilor.
La nivel regional, în ultimii patru ani, Deloitte a oferit consultanță în proiecte privind dezintermedierea și tranzacții cu portofolii de împrumuturi cuprinzând active cu o valoare de peste 6 miliarde EUR.