27 iunie, 2017

Start Up Exchange Sofia. Sursa foto: RBL

Fundația Romanian Business Leaders (RBL) a lansat, la Sofia, proiectul Start-Up Bridge, „o platformă de interacțiune între antreprenorii români și companiile externe aflate în diverse etape de dezvoltare”, potrivit unui comunicat RBL.

Programul Start-Up Bridge își propune să stimuleze „interacțiunile directe cu antreprenori din piețele-țintă, know-how-ul local și informațiile despre reglementările statului și fiscalitate”

„Am identificat un potențial neutilizat de interacțiune internațională în rândul antreprenorilor romani”, a declarat Claudiu Vrînceanu, senior project manager și inițiator al programului Start-Up Bridge, în condiţiile în care doar 20 de companii autohtone fac (mici) investiţii pe pieţele externe. În același timp, firmele autohtone realizează doar 30% din exporturile românești.


„Antreprenorii români au mare nevoie de know-how, networking, studii și informații punctuale despre oportunitățile de business din străinatate”, spune Claudiu Vrînceanu, iar Start-Up Bridge îşi propune să-i sprijine.

Start-Up Bridge promite să se extindă, în următoarele luni, prin „interacțiuni de business în cele mai mari piețe din străinătate, astfel încât să ajute antreprenorii români interesați de internaționalizare”.

Primul eveniment Start-Up Bridge a fost organizat la Sofia în parteneriat cu Association of the Bulgarian Leaders and Entrepreneurs (ABLE) și Start It Smart.

Evenimentul a inclus întâlniri de tip match-making și prezentări despre oportunitățile de business din Bulgaria, „fie că dezvoltarea internațională a afacerilor românești se face prin export, prin deschiderea unei firme, prin câștigarea unui proiect de prestări servicii sau prin achiziția unui jucător local”, potrivit comunicatului RBL.

Profil România – Bulgaria


RBL a sintetizat următoarele informații despre potențialul de business România – Bulgaria:

  • Bulgaria este pe locul 26 în clasamentul investițiilor străine în România.
  • În România au fost înregistrate 2.277 de societăţi comerciale cu capital integral sau parțial bulgar, până la 30 aprilie 2017, cu un volum subscris al capitalului social de 155,98 milioane euro
  • Au fost înregistrate 120 de societăți cu capital bulgar, în cursul anului 2016, aportul de capital social subscris de acestea fiind de aprox. 35 milioane euro (peste 25% din volumul capitalului bulgar investit în România după anul 1990 până în prezent).
  • În Bulgaria au fost înregistrate 2544 de firme cu capital social integral sau parțial românesc, până la 31 decembrie 2015, din care 466 pe parcursul anului 2015, conform ultimelor date furnizate de Agenția de Înregistrare din Bulgaria (Registrul Comerţului).
  • În anul 2016, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Bulgaria a crescut cu 7,26%, având o pondere de 3,16% în totalul comerțului exterior al României.
  • Deficitul comercial al României față de Bulgaria a fost de 243 milioane de euro în 2016

  • Exporturile românești au crescut cu 1,81%, pondere de 3,23 %, locul 6 iar importurile de produse bulgare au crescut cu 12,60%, pondere de 3,11 %, locul 10.
  • Principalele mărfuri exportate au fost: produse minerale – combustibili, metale comune şi articole din acestea, maşini şi echipamente electrice, produse alimentare, produse ale industriei chimice
  • Produsele importate au fost: maşini, aparate şi echipamente electrice, produse ale regnului vegetal, produse chimice, metale comune şi articole metalice, şi produse alimentare.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: