Cifrele care să ne trezească / Cât de mult contează mărimea: Ce fac Cehia, Polonia, Ungaria cu creșterea lor economică mică

România a bifat la finele primului trimestru din 2017 nu doar cea mai mare creştere economică dintre ţările UE ( 5,7% brut şi 5,6% ajustat de Eurostat pentru asigurarea comparabilităţii cu alte state) dar şi prima poziţie la creşterea industrială, cu un fulminant +15,3% brut în martie faţă de luna anterioară (+2,6% în condiţii comparabile, dar tot pe primul loc în UE) şi +10,2% faţă de martie 2016, locul 2 după mult mai mica Estonie (+14,8%).

În principiu, ar fi trebuit să exultăm de bucurie, dacă nu am fi avut simultan şi prima traversare a pragului de 1 miliard de euro deficit comercial lunar iar soldul pe segmentul de bunuri regăsit în balanţa comercială nu ar fi fost de peste 2 miliarde de euro pe primul trimestru al anului.

Ceea ce nu prea se potriveşte cu datele pe care le consemnează colegele noastre de bloc socialist trecute în UE şi care au acelaşi regim valutar de flotare a monedei naţionale, Cehia, Polonia şi Ungaria.

Toate cele 3 state au rezultate cu semnul plus şi nu cu minus, ca noi, în comerţul internaţional cu bunuri şi reuşesc să iasă cu un sold pozitiv în comerţul dintre statele UE. Inclusiv pe baza mărfurilor livrate în România, căreia îi aduc aproximativ aproape jumătate din deficitul deja cronic al schimburilor internaţionale. deficit cu care (din păcate), ne-am obişnuit.

Diferenţa dintre noi şi ei este una de COMPETITIVITATE, de raport optim între calitate şi preţ, criteriu la care continuăm să luăm bătaie sistematic şi să pierdem nu doar pe pieţele externe ci şi pe piaţa internă.

Din păcate, acest fenomen tinde să devină tot mai vizibil pe măsură ce ne cresc veniturile. Explicaţia nu este deloc suprinzătoare, date fiind poziţiile pe care le ocupă economiile cehă ( care are un PIB comparabil cu al nostru ) şi poloneză ( cu un PIB mai mult decât dublu).

Și față în față cu zona euro

Din perspectiva dezideratului nostru de a adera la Zona Euro ( EA 19), ar trebui să reţinem că pe luna martie 2017 această grupare cu monedă unică a înregistrat un excedent de 30,9 miliarde de euro în schimburile de bunuri cu alte state. Ori, Cehia are un excedent de 1,5 miliarde cu Zona Euro iar Polonia figurează pe zero de la începutul acestui an.

Figura de mai jos: Partea pe care o deţin partenerii comerciali ai Zonei Euro în importurile EA 19

Mai mult, Cehia şi Polonia figurează pe locurile patru şi cinci în topul importurilor Zonei Euro, după China, SUA şi Marea Britanie, devansând Elveţia (vezi figura), după ce au progresat sistematic şi substanţial în cota de piaţă ocupată de mărfurile lor în Occident. Reamintim faptul că dimensiunea economiei cehe este absolut comparabilă cu cea a României. Dar numai dimensiunea, nu şi COMPETITIVITATEA.

Practic, Cehia și Polonia sunt puternic integrate în Zona Euro şi doar oportunităţile legate de păstrarea propriei politici monetare le ţin în afara ei. Altminteri, nu doar că ar putea să intre când doresc, dar ar fi şi printre cei mai performanţi membri în termeni de competitivitate chiar în zona euro.

De ce nu vor ceilalți să treacă la euro și de ce nu putem noi

De ce nu o fac încă ? Este o întrebare bună pentru ei, dar şi mai bună pentru noi, dacă am şti să luăm aminte şi să ne raportăm la economiile aflate ceva mai înaintea noastră. Economii care, deşi nu ating aceleaşi ritmuri de creştere, nu-şi permit nici atâtea fantezii bugetare. Cel mai important aspect este o convergenţă care se va produce implacabil, fie că vrem sau nu.

Este convergenţa preţurilor, care se vor apropia de media europeană pe măsură ce accesul la mărfuri va fi tot mai facil iar mentalul consumatorilor din est se va acomoda cu stilul de viaţă din vest.

Or, această convergenţă are doar două modalităţi de desfăşurare, în afara Zonei Euro dar cu propria politică monetară sau în interiorul Zonei Euro, fără a mai putea utiliza acest instrument.

Ideală ar fi prima variantă ( pe care au adoptat-o Cehia şi Polonia prin tergiversarea trecerii la euro), care presupune aprecierea discretă dar continuă a monedei naţionale, cu absorbţia în productivitate şi creşterea calităţii mărfurilor a scăderii inerente de competitivitate prin preţ. Dar cu beneficii pe termen lung în puterea de cumpărare şi nivel de trai pentru întreaga populaţie, chiar dacă aceasta nu vede pe moment creşteri nominale spectaculoase de salarii sau pensii.

Până acum, la fel ca Cehia şi Polonia dar cu decalajul de competitivitate care rămâne de recuperat, asta a încercat să facă şi România. Din păcate, însă, indiferent ce performanţe ar obţine economia noastră, tot se găsesc unii să supraliciteze în oferirea de beneficii pe sistemul pielii ursului din pădure.

Întreprindere politică riscantă, ce lasă mai puţin loc sau, dacă ar fi să luăm foarte în serios un avertisment oficial recent, niciun loc pentru aprecierea leului faţă de euro în termeni reali.