Potrivit datelor Eurostat, producția agricolă obținută de România în anul trecut s-a ridicat la 15.535,9 milioane euro.
Valoare care ne plasează pe locul 8 în Uniune, după cele mai mari cinci economii continentale, Olanda și Polonia.
Fapt regretabil, deși valoarea absolută a rămas aproximativ aceeași, ponderea rezultatelor sectorului agricol autohton a cunoscut din 2010 și până în 2015 cea mai mare scădere la nivelul UE, alături de Olanda (-0,4%).
Pentru a avea o idee asupra importanței României pe acest segment economic în cadrul UE, cele aproximativ patru procente care ne revin sunt de aproape patru ori mai mult decât ar fi ponderea întregii economii românești în PIB-ul UE28, situată cu puțin peste un procent din total.
Relativ la alte țări, suntem cam la două treimi față de Polonia, jumătate față de Marea Britanie (atenție, țară cu populație mult mai mare dar cu aproximativ același teritoriu ca mărime și condiții de mediu mai defavorabile), o treime în raport cu Spania și numai o cincime față de Franța, care are condiții pedo-climatice asemănătoare (e drept, la o suprafață de două ori și jumătate ori mai mare).
Forța de muncă din agricultură, a doua ca mărime în UE dar și a doua ca scădere numerică în ultimii cinci ani
Forța de muncă ocupată în agricultura românească este a doua ca mărime în UE dar și a doua ca scădere numerică în ultimii cinci ani ( -21,1%, după Bulgaria, care a înregistrat un stupefiant -32%). Asta cu precizarea că este vorba despre date aduse la un numitor comun prin echivalarea cu numărul de persoane care ar fi ocupate în acest sector economic pe tot parcursul anului (în practică, predomină activitățile sezoniere și ocazionale).
Dacă ne raportăm la alte state, se poate observa cum Polonia sau Marea Britanie și-au sporit activitatea prestată în agricultură, ceea ce pare contraintuitiv, mai ales în contextul în care surorile noastre latine Portugalia (-17,3%) și Spania (-15%) au înregistrat și ele un trend puternic descendent. La mijloc, Germania, Franța și Italia au redus moderat populația ocupată în sectorul agricol.
Desigur, necesitatea de a crește productivitatea muncii sociale și de a ridica media națională are varianta de a obține o producție relativ stabilă cu din ce în ce mai puțini oameni. Dar, dincolo de această abordare facilă, se poate pune întrebarea ce a determinat Marea Britanie să-și crească resursa umană alocată agriculturii .
Și dacă nu cumva cea mai mare creștere a ponderii în totalul producției UE cu doar ceva mai mult de un procent creștere de forță de muncă nu e o variantă alternativă de luat în calcul ( în treacăt fie spus, se poate specula și asupra unei anumite pregătiri timpurii a Brexitului, în ideea de reduce dependența de produsele alimentare importate din alte țări europene).
(Citiți și : ”Balanța comercială la alimente – ce importăm masiv: Peste jumătate de miliard de euro deficit la 5 luni”)
Faptul că ne mișcăm mai încet decât statele din regiunea noastră este evident dacă prezentăm clasamentul Eurostat pe anul 2015 și mediile pe câte cinci ani din ultimul deceniu ( din motive de variații destul de substanțiale) pentru noile state membre foste socialiste în privința evoluției indicelui de venit pe unitatea de muncă echivalentă.
Oarecum suprinzător, suntem aproape de Polonia atât ca rezultat pe perioada 2010-2015, dar ei erau deja pe alt palier de eficiență. În schimb, se vede cum am pierdut teren față de vecinele Ungaria și Bulgaria, care și-au îmbunătățit poziția în schimburile comerciale cu România, inclusiv pe calea produselor agricole și ale industriei alimentare.
Și SOLUȚIA – după ce combinăm experiențele celorlalți
Cert este că România încă reprezintă o forță mai mare în UE în plan agricol decât în industrie. În plus, are potențialul de a urca rapid spre un statut mult mai important. În ipoteza că am utiliza ceea ce dispunem la nivelul Franței am fi pe locul cinci, deasupra Marii Britanii și undeva prin apropierea Spaniei. Stat care, de reținut, și-a majorat ușor ponderea în UE (la fel ca și Portugalia) deși a redus puternic forța de muncă implicată.
Întrebarea de zece puncte care se pune pentru România este cum am putea face să combinăm cumva cele două alternative, cea polonezo-britanică și cea iberică, pentru a crește productivitatea simultan cu producția (Ungaria pare a fi cel mai aproape de acest deziderat), în ideea de a echilibra odată pentru totdeauna balanța produselor alimentare în comerțul exterior și de a nu mai face eterna medie între productivitatea urbană și cea rurală.
Un posibil răspuns ar putea fi că nu ține numai de agricultură și de agricultori, ci și de capacitatea statului de a stimula colectarea, condiționarea și prelucrarea pe plan local, într-o industrie alimentară sprijinită prin credite relativ mici dar multe ca număr, a producției obținute. În ideea simplă de a creea locuri de muncă și valoare adăugată direct în zona rurală.
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
1.Somnul ratiunii economice ROMANESTI naste monstri agricoli, economici si legislativi.
Unul dintre cei mai intunecati, este legea care obliga supermarketurile sa vinda produse agricole romanasti, pe care piata productiva agricola nationala nu este capabila sa le produca!
2.In loc sa organizeze mai intai o dezvoltrea agricola intensiva, cu trasaturi economice si infrastructura asemanatoare cu cea din Vest, Romania a dat o lege absurda – care in conceptia mioapa a celor care au formulat-o, fundamentat-o si au votat-o, trebuia sa ne faca egali cu Ungaria sau Spania, la productia agricola.
Nimic mai concludent, ca n-am iesit inca din communism, ca viziune si tehnici de dezvoltare economica, dar spre deosebire de actualii guvernanti – pe vremea comunismului se mai si organiza „dezvoltarea agriculturii”.E drept ca prin masuri administrative sau constringere la munca (agricola) fortata si neplatita, dar macar erau ceva rezultate – limitate de nefunctionalitatea sistemului.
3.Asteptarile ca productia agricola nationala sa egaleze tarile dezvoltate prin evolutia de azi, inseamna 80 – 100 de ani, cit a durat cea britanica de la munca manuala, la agricultura industriala de azi!
Ajungerea din urma agricola, nu este posibila fara o dezvoltare economica si industriala rapida, care sa sustina prin consum, resurse materiale si financiare adecvate, o productie agricola moderna.
4.Din pacate, solutiile preconizate de oricine, ramin teoretice, cita vreme consumatorii in numar de citeva milioane au plecat din tara, cei ramasi au salar minim pe economie, iar forta de munca nu mai exista nici macar pentru o dezvoltare industriala, lenta.
5.Asta nu inseamna ca trebuie sa lipseasca orice initiative sau experimente majore de dezvoltare economica si industriala, in zonele in care exista conditii climatice, economice si sociale speciale, care o permit si asigura.
O astfel de zona este cea a Gorjului, unde fragmentarea terenului agricol datorata variatiei geologice in forme „terasiere”, nu permite agricultura mecanizata de cimpie, ci dezvoltarea legumiculturii, pomiculturii si viticulturii intensive.
Declinul industrial ABSOLUT, cu precadere al mineritului si intreprinderilor conexate acestuia, elibereaza o forta de munca utilizabila in agricultura.
6.Pentru aceasta, este insa nevoie de o viziune care depaseste ferma de 150 de albine sau cu 40 de mii de Euro pentru o gospodarie de SUBZISTENTA, pentru tineret.Este necesara o viziune AMPLA/ZONALA, la dimensiunea terenurilor agricole si satelor distruse de minerit, care pot fi reconstruite la nivel productiv agricol European, cu banii UE!
C.E.Oltenia isi poate dezvolta activitatea, nivelind si terasind muntii de steril ai celor ZECI de mii de hectare pierdute pentru sateni si agricultura, mutatati in localitati unde au 500-800 de MP de gradina si casa!
Se poate reface infrastructura rutiera si de utilitati, pentru a putea sustine economic, locativ si social, ferme de zeci si sute de HA de legume, vie si pomi!
C.E.Oltenia care sucomba economic-financiar datorita caracterului „mono-industrial” al activitatii, poate nu doar sa redea agriculturii muntii de steril, ci poate, avind (si completind) dotarea tehnica, sa DECOLMATEZE barajele hidroenergetice din TARA, care pline de aluviuni, pericliteaza deja siguranta oraselor si localitatilor din Gorj sau alte zone.Orasul Tirgu Jiu este intr-un astfel de pericol, remarcat in presa de insasi Cons. Judetean PSD,iar salvarea de pina acum, este datorata doar incalzirii climei, care reduce la minim ninsorile si volumul apei din Jiu, primavara, cind ploua mai abundent.
6.Motivele nedecolmatarii barajelor sint lipsa banilor, care pot fi obtinuti de la UE.
Alt motiv este lipsa spatiului de depozitare a materialului scos din albia barajelor si traseul catre ele.Redarea terenurilor agricole distruse, creaza un loc potrivt pentru depunerea materialului extras din albii, acesta fiind un pat agricol ideal pentru culturile agricole.Iata ca posibiltatile exista, iar de cind d-l Victor Ponta a devenit parlamentar de Gorj, i-am propus un proiect de acest fel inca de acum citiva ani.Nici acum nu-i tirziu, sa faca ceva pozitiv pentru zona si oamenii care l-au „adoptat poltitic”.Reconstruind agricol Gorjul, de pe urme lui poate sa ramina nu doar praful (industriei miniere disparute) si pulberea (trecerii fara a lasa nimic in urma) pe drumul pe care a urcat la functia de azi si puterea de ieri…
7.Scriind aceste rinduri, nu pot decit sa visez la benzile tip minier, care vor transporta cindva din baraje, muntii de aluviuni, catre viitoarele cimpii de aur (agricol) ale Gorjului si Romaniei…