Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României în legătură cu prevederea din Codul fiscal ce impune unei persoane care nu mai are calitatea de proprietar al unui bun să plătească totuși impozit pe locuința, terenul sau autoturismul în cauză.
„Avand in vedere ca pentru plata impozitelor pe proprietate nu se aplica regimul platilor anticipate, ci impozitul se plateste pentru anul fiscal in curs, fiind stabilite doua termene de plata, 31 martie si 30 septembrie inclusiv, masura instituita – care obliga la plata impozitului proprietarul de la 31 decembrie din anul fiscal anterior, apare ca neadecvata si disproportionata fata de scopul urmarit, prin aceea ca afecteaza patrimoniul personal al unor cetateni obligati sa plateasca impozit pentru bunuri care nu mai sunt in proprietatea acestora la data efectuarii platii, in cadrul termenelor de scadenta.
Masura reprezinta o veritabila ingerinta – nenecesara, neadecvata si neproportionala in patrimoniul unor persoane considerate, prin efectul legii, contribuabili pentru impozite aplicate unor bunuri iesite din proprietatea lor la data impunerii”, explică Avocatul Poporului.
Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art.44 alin.(1) din Constituție, însă afectarea dreptului de proprietate/patrimoniului unei persoane trebuie să aibă legătură directă sau indirectă cu bunurile aflate în proprietatea acesteia la data aplicării impozitului.
„In speta, ingerinta in patrimoniul cetateanului prin obligarea acestuia la data aplicarii impozitului, nu poate fi inclusa in categoria limitelor legale la care face referire art.44 din Constitutie, ci depaseste sfera acestora.
Practic, proprietarul bunului de la 31 decembrie anul fiscal anterior, care a pierdut proprietatea pana la data platii impozitului pentru anul fiscal respectiv, este introdus fortat intr-un raport de drept fiscal, fata de care este tert.
In aceste conditii, masura instituita de legiuitor prin dispozitiile legale criticate apare ca nerezonabila, avand in vedere faptul ca, de principiu, legiuitorul este tinut de o conditie de rezonabilitate – est modus in rebus – respectiv sa fie preocupat ca exigentele instituite sa fie indeajuns de rezonabile incat sa nu puna sub semnul intrebarii insasi existenta dreptului (Deciziile nr. 39/2004 si nr. 462/2014 ale Curtii Constitutionale)”, mai spune Avocatul Poporului.
Urmărește-ne pe Google News
