Potrivit datelor platformei de active digitale CoinShares, în primele 11 luni ale anului, produsele şi fondurile în criptomonede au atras investiţii record de 9,5 miliarde de dolari, scrie Reuters citată de News.ro.
În 2020, investiţiile în active digitale au fost de 6,7 miliarde de dolari. Per ansamblul ultimei săptămâni, investiţiile în active digitale au fost de 306 milioane de dolari.
Bitcoin a atras cele mai mari fonduri în ultimele cinci săptămâni, în valoare totală de 247 de milioane de dolari, în urma lansării unui nou produs de investiţii în Europa, potrivit CoinShares.
Invesco a lansat un produs în bitcoin tranzacţionat la bursă în Europa, potrivit informaţiilor din presă.
CoinDesk a anunţat între timp că firma de administrare a activelor WisdomTree a listat un produs format din trei criptomonede la bursa elveţiană SIX şi la Börse Xetra din Frankfurt.
Potrivit CoinShares, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atras fonduri timp de unsprezece săptămâni consecutiv, în valoare totală de 2,7 miliarde de dolari.