vineri

19 iulie, 2024

29 decembrie, 2021

Premierul Boris Johnson a anunțat miercuri că 90% dintre bolnavii internaţi la terapie intensivă în Marea Britanie nu au fost vaccinaţi cu ”booster” anti-Covid-19, scrie AFP citată de News.ro.

”Îmi pare rău să o spun, dar zdrobitoarea majoritate a oamenilor internaţi la terapie intensivă în spitalele noastre sunt cei care nu au fost vaccinaţi cu un «booster»”, a anunţat liderul conservator aflat într-o vizită la un centru de vaccinare.

”Am stat de vorbă cu medici care spun că până la 90% dintre persoanele de la terapie intensivă nu au fost vaccinate cu un «booster»”, subliniază el şi îndeamnă populaţia să se vaccineze cu un ”booster” anticovid.


”Dacă nu v-aţi vaccinat, prezentaţi în medie un risc de opt ori mai mare să ajungeţi la spital”, a subliniat Boris Johnson.

Regatul Unit – afectat de o răspândire fulgerătoare a variantei Omicron a SARS-CoV-2 şi care a înregistrat marţi un număr-record de aproape 130.000 de contaminări în Anglia şi Ţara Galilor – a lansat o campanie masivă de vaccinare cu doza ”booster” anti-Covid-19, în care s-a vaccinat deja aproape 57% din populaţia în vârstă de peste 12 ani, obiectivul campaniei fiind vaccinarea cu doza ”booster” a întregii populaţii adulte până la sfârşitul lui 2021.

”Varianta Omicron continuă să ridice probleme adevărate. Observăm o creştere a cazurilor în spitale, însă este clar că este mai puţin virulentă decât varianta Delta şi putem continua să procedăm aşa cum facem în prezent”, a justificat liderul conservator.

Boris Johnson a îndemnat însă populaţia să sărbătorească Anul Nou ”cu prudenţă”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: