Japonia marchează joi 75 de ani de la primul atac cu bombă atomică, la Hiroshima, unde clopotele au bătut în semn de omagiu pentru cei care şi-au pierdut viaţa, transmite BBC.
Pe 6 august 1945, un avion american a lansat bomba cu uraniu deasupra oraşului japonez. Atacul a ucis aproximativ 140.000 de oameni.
Trei zile mai târziu, o a doua bombă nucleară a fost lansată asupra oraşului Nagasaki, iar după două săptămâni Japonia s-a predat, încheindu-se astfel cel de-Al Doilea Război Mondial.
Din cauza pandemiei, manifestările de anul acesta au fost reduse. Joi, prim-ministrul Shinzo Abe şi primarul oraşului Hiroshima s-au alăturat, în Parcul Păcii, supravieţuitorilor atacului şi urmaşilor victimelor.
De regulă, aici veneau mii de oameni pentru a comemora evenimentele, însă anul acesta numărul participanţilor a fost redus. Cei care au fost prezenţi au ocupat scaune amplasate la distanţă şi au purtat măşti.
La ora locală 08:15, când bomba a căzut, a fost ţinut un moment de reculegere.
„Pe 6 august 1945, o singură bombă atomică ne-a distrus oraşul. Se spunea atunci că «nimic nu va creşte aici timp de 75 de ani»”, a spus primarul Kazumi Matsui. „Totuşi, Hiroshima şi-a revenit, devenind un simbol al păcii”.
Într-un mesaj video, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel către toate naţiunile să îşi reînnoiască eforturile de a elimina aceste arme.
În mai 1945, Germania a predat armele în faţa Forţelor Aliate, dar războiul a continuat în Asia, unde Aliaţii luptau împotriva Japoniei.
Statele Unite au crezut că lansarea bombei nucleare, după ce Tokyo respinsese un ultimatum de pace, va duce la o predare rapidă şi nu vor fi nevoite să rişte vieţi la sol.
Pe 6 august, SUA au lansat prima bombă – cu numele de cod „Little Boy” (băieţelul, n.r.) – la Hiroshima. Atacul a fost primul de acest fel.
El a fost coordonat de colonelul Paul Tibbets, atunci în vârstă de 30 de ani. Ţinta finală a fost decisă cu mai puţin de o oră înainte de lansarea bombei. La detonare, temperatura la punctul de explozie a fost de câteva milioane de grade. Explozia a generat o undă de şoc care a aplatizat clădirile.
Se estimează că cel puţin 70.000 de oameni au murit imediat în explozia masivă care a distrus oraşul. Zeci de mii de oameni au murit, în zilele, săptămânile şi lunile următoare, din cauza rănilor cauzate de radiaţii.
Pentru că Japonia nu s-a predat imediat, SUA au decis să lanseze o altă bombă, supranumită „Fat Man” (grasul, n.r.), după trei zile, la 420 de kilometri sud de Hiroshima. La Nagasaki, au murit aproximativ 74.000 de oameni.
Abonează-te la newsletter aici.
Bilanţurile înregistrate sunt estimative și vorbesc de moartea a aproximativ 140.000 de oameni din populaţia de 350.000 a Hiroshimei şi cel puţin 74.000 de oameni din Nagasaki.
Acestea au fost singurele două bombe nucleare lansate vreodată în afara spaţiilor de testare.