Primele şapte propuneri pentru fabricile de Inteligenţă Artificială (IA) au fost depuse de 15 state, conform întreprinderii comune EuroHPC, care gestionează apelul lansat în septembrie, arată un comunicat al Comisiei Europene. România apare și ea pe listă, într-un proiect pe care-l pregătește Spania, împreună cu țara noastră, Portugalia și Turcia.
Cererea de propuneri va fi deschisă până la 31 decembrie 2025 şi va fi sprijinită de o contribuţie a UE de aproape un miliard de euro, din partea programului Europa digitală şi a programului Orizont Europa, şi de o finanţare egală din partea statelor membre.
Aceste fabrici AI Factories vor crea un ecosistem european pentru pregătirea modelelor avansate IA şi dezvoltarea de soluţii IA. Ele vor fi create în jurul reţelei UE de supercalculatoare de talie mondială de calcul european de înaltă performanţă (HPC) şi vor fi disponibile pentru o serie de utilizatori europeni, cum ar fi întreprinderile nou-înfiinţate, industria şi cercetătorii. Fabricile AI vor spori substanţial puterea de calcul pentru IA în Europa.
Propunerile de construire a unei fabrici IA în jurul unei existente sau a unui nou supercomputer adaptat la necesităţile IA au fost depuse de:
- Finlanda (cu participarea Cehiei, Danemarcei, Estoniei, Norvegiei şi Poloniei)
- Luxemburg, Suedia, Germania, Italia (cu participarea Austriei şi Sloveniei) şi Grecia
- De asemenea, Spania pregăteşte o propunere cu participarea Portugaliei, României şi Turciei.
Urmează evaluarea și anunțarea, în decembrie, a primelor fabrici selectate
Propunerile depuse vor fi acum evaluate de un panel independent de experţi, primele fabrici IA selectate urmând să fie anunţate în decembrie şi lansate curând după aceea.
În septembrie, Comisia Europeană a lansat un apel pentru înfiinţarea unor fabrici de Inteligenţă Artificială (IA) pentru a stimula poziţia de lider a Europei în domeniul inteligenţei artificiale de încredere.
Potrivit Bruxelles-ului, fabricile IA vor reuni ingredientele esenţiale pentru succesul IA: puterea de calcul, datele şi talentul. Acestea îi vor ajuta pe dezvoltatorii de IA să îşi formeze modelele de IA generativă de mari dimensiuni utilizând supercalculatoarele EuroHPC şi oferind acces la servicii de date, de calcul şi de stocare.
Fabricile vor fi conectate în reţea în întreaga Europă, oferind un cadru european unic de colaborare în domeniul IA.
Cum vor colabora aceste AI factories
- Fabricile IA vor fi conectate la iniţiativele statelor membre în domeniul IA, creând un ecosistem de IA dinamic.
- Fabricile vor beneficia de instalaţiile de testare şi experimentare ale Europei şi de centrele de inovare digitală.
- Fabricile de IA vor stimula dezvoltarea şi validarea aplicaţiilor industriale şi ştiinţifice ale IA în sectoare-cheie europene, cum ar fi asistenţa medicală, energia, automobilele şi transporturile, apărarea şi industria aerospaţială, robotica şi industria prelucrătoare, tehnologiile curate şi agri.
(Citește și: Continental, Bosch și NXP au primit finanțare pentru proiecte de microelectronică)
****