vineri

19 aprilie, 2024

14 februarie, 2018

Estimarea-semnal anunțată de Institutul Național de Statistică pentru trimestrul IV 2016 arată un nivel record la creşterii economice, de 6,9% pe seria brută şi 7% pe seria ajustată sezonier. Adică, potrivit tradiţiei, în linie cu rezultatul celor trei trimestre anterioare, de unde şi valoarea rezultată de 7% pentru întreg anul 2017.

După valorile expandate puternic din primele trei sferturi ale anului trecut, a venit, inevitabil, şi cea mai importantă reducere a vitezei de creştere a PIB din ultimele zece trimestre, dacă se ia evoluţia de la un trimestru la altul.

Asta deşi valoarea anunţată pentru T2 a fost rearanjată înapoi în jos faţă de ultimul comunicat de la 2% la 1,7% ( unde fusese, de altfel, iniţial) iar cea din T3 de la 2,6% la 2,4%. Altminteri, printr-o coincidenţă interesantă, T4 ar fi apărut cu o creştere nulă.


Aşadar, să vă prezentăm cea mai proaspătă variantă de creşteri economice trimestriale comunicate oficial:

Dacă se face raportarea la același trimestru din anul anterior, din datele communicate după refacerea la zi a aclculelor, se poate constata cum avansul economic a tot prins viteză din trimestrul III 2016 până în trimestrul III 2017, pentru ca să revină la valori ceva mai mici în trimestrul IV 2017.

Precizăm că datele oficiale pentru creşterea pe 2017 sunt oferite ca semnal, apoi urmează în decurs de un an cele semidefinitive şi de-abia în 2019 se va definitiva valoarea pentru anul trecut.

Situaţia la zi a evoluţiei PIB


După ultimele comunicate ale INS, inclusiv comunicarea din decembrie 2017 privind valoarea semidefinitivă a PIB 2016 majorată la 762.341,8 milioane lei ( care se constituie în valoarea de raportare pentru ce vom afla în curând despre nivelul PIB pe 2017), situaţia creşterilor economice din ultimii ani pentru România se prezintă după cum urmează:

Se poate observa că:

1. Rezultatul din anul 2005 se situează cam la o şesime sub cel din anul în care am înregistrat o creştere-record, 2008. Iar anul 2017 se situează tot cam la o şesime peste acelaşi an, ales ca referinţă pentru perioada analizată. Una peste alta, ne-au trebuit 12 ani de evoluţii sinuoase pentru a creşte cu ceva mai mult de 40%. Valoare care duce la o creştere economică medie de sub 3% anualizat.

2. Am revenit la nivelul din 2007 de-abia în 2012 iar reîntoarcerea la 2008 s-a făcut de-abia în 2014. Anul 2017 iese (mai clar decât 2008) din rând faţă anii anteriori, când avansul economic a fost mult mai aproape de potenţialul dat de factorii de producţie disponibili în România (care să nu afecteze stabilitatea macroeconomică). În aceste condiţii, ar fi foarte util să nu se repete criza mondială.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: