sâmbătă

20 iulie, 2024

18 noiembrie, 2021

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi, numărul locurilor de muncă vacante a fost de 47.300 în al treilea trimestru din acest an, în creştere cu 7.700 faţă de trimestrul anterior, scrie Agerpres.

Rata locurilor de muncă vacante a fost 0,95%, în creştere cu 0,15 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2020, rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 0,14 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a urcat cu 7.900.

Conform INS, în trimestrul III 2021, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (2,05%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,81%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (1,71%).


În industria prelucrătoare s-a concentrat peste o cincime din numărul total al locurilor de muncă vacante (10.200 locuri vacante), cu o valoare a ratei de 0,94%. Sectorul bugetar a însumat puţin sub o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 6.200 locuri vacante s-au regăsit în sănătate şi asistenţă socială, 5.700 locuri vacante în administraţia publică, iar 2.800 locuri vacante în învăţământ.

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în industria extractivă (0,16%), tranzacţii imobiliare (0,18%), şi alte activităţi de servicii (0,21%).

Cele mai puţine locuri de muncă vacante s-au regăsit în tranzacţii imobiliare (30 locuri vacante), respectiv în industria extractivă şi alte activităţi de servicii (100 locuri vacante pentru fiecare secţiune în parte).

Prin comparaţie cu trimestrul precedent, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat creşteri, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante.

Astfel, cele mai relevante creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în învăţământ (+0,57 puncte procentuale), industria prelucrătoare, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv intermedieri financiare şi asigurări (+0,21 puncte procentuale pentru fiecare secţiune în parte). Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut cele mai importante creşteri în industria prelucrătoare (2.200 locuri vacante), învăţământ (1.900 locuri vacante), respectiv comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (1.700 locuri vacante).

Scăderi semnificative ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat în tranzacţii imobiliare (-0,18 puncte procentuale), informaţii şi comunicaţii (-0,15 puncte procentuale) respectiv industria extractivă (-0,10 puncte procentuale). Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cel mai mult în activităţile de informaţii şi comunicaţii (200 locuri vacante).


Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: