8 februarie, 2022

Pentru a reduce dependența de Asia, UE va investi aproape 42 de miliarde de euro în industria semiconductorilor, scrie Digi24. 

„Este vorba de o investiţie majoră”, a declarat comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton (foto), cu prilejul unei vizite la centrul de cercetare Imec de la Louvain, în apropiere de Bruxelles. Acest plan „va garanta securitatea aprovizionării uzinelor europene, majorând de patru ori producţia de semiconductori în Europa până în 2030”, a precizat Thierry Breton, conform AFP, citat de Agerpres.

Chiar dacă este pe primele locuri în lume când vine vorba de activităţile de cercetare în domeniul cipurilor, Uniunea Europeană a văzut cum în ultimele decenii ponderea sa în producţia mondială de cipuri a scăzut până la 10%.


Lipsa semiconductorilor a diminuat industria auto în ultimii trei ani, prin închiderea forţată a numeroase uzine. Tensiunile geopolitice din jurul Chinei şi pandemia au reliefat necesitatea ca aceste componente să fie produse în Europa, marea lor majoritate fiind importate din Taiwan şi Coreea de Sud.

„Pentru prima oară, Europa îşi modernizează regulile din domeniul concurenţei, în special cele privitoare la ajutoarele de stat”, a explicat Thierry Breton, cel care este responsabil de iniţiativa UE în domeniul semiconductorilor.

Anul trecut, semiconductorii au reprezentat o piaţă mondială de aproape 600 de miliarde de euro, susţine firma de consultanţă Yole Développement. Potrivit oficialilor de la Bruxelles, piaţa ar putea ajunge la 1.000 de miliarde de euro în 2030.

Proiectul de regulament al Comisiei, care va trebui adoptat şi de statele membre precum şi de Parlamentul European, prevede subvenţii în valoare de 12 miliarde de euro (şase de la UE şi alte şase de la statele membre) pentru a finanţa cercetarea în tehnologii inovative şi linii pilot pentru a pregăti industrializarea cipurilor.


Bruxelles-ul va autoriza alte 30 de miliarde de euro sub formă de ajutoare publice din partea statelor membre pentru companiile din sector, inclusiv pentru firmele străine, cum este gigantul american Intel care intenţionează să construiască noi uzine în Europa.

Executivul european speră că aceste fonduri publice vor genera o sumă mult mai mare de investiţii private.

Planul Bruxelles-ului rivalizează cu cel al SUA, care intenţionează să repatrieze activităţile de producţie de cipuri pe teritoriul american. Vineri, Camera Reprezentanţilor a adoptat un proiect de lege care prevede ajutoare în valoare de 52 miliarde de dolari pentru relocalizarea producţiei de cipuri electronice.

Analiştii subliniază că, în prezent, Europa suferă de o dublă dependenţă în materie de semiconductori. Pe de o parte dependenţa de SUA pentru designul cipurilor, cum este cazul unor firme precum Intel, Micron, Nvidia şi AMD. Iar pe de altă parte de o dependenţa de Asia, unde este amplasată cea mai mare parte a operaţiunilor de producţie de cipuri, în special în Taiwan unde operează gigantul TSMC, dar şi în Coreea de Sud, graţie unor companii precum Samsung şi SK Hynix şi din ce în ce mai mult în China.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: