Peste 40% din persoanele trimise în judecată anul trecut au fost inculpate pentru infracțiuni contra siguranţei publice (precum conducere fără permis a unui autovehicul sau conducerea sub influența alcoolului și a unor substanțe interzise), conform datelor din bilanțul pe 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
”Ne confruntăm cu un fenomen în creştere, deloc complex, dar în privinţa căruia efectul de prevenţie generală şi specială nu se produce. Inculpaţii trimişi în judecată pentru infracţiuni contra siguranţei publice reprezintă 41,7% din totalul inculpaţilor trimişi în judecată”, a declarat procurorul general Gabriela Scutea, citată în Raportul de activitate pentru anul 2022, prezentat marţi.
”Este necesar ca soluţionarea acestor cauze să se urgenteze, pentru a înlătura percepţia din societate «nu i s-a întâmplat nimic, deşi a comis o infracţiune»”, mai spune procurorul general.
Rata de trimitere în judecată se menţine în ultimii ani la un nivel relativ constant, respectiv o medie de 300 – 330 de persoane trimise în judecată la 100.000 de locuitori, arată datele din bilanțul Parchetului General pe anul trecut.
(Citește și: „Bilanț DNA 2022: 4 mld. euro – totalul prejudiciului din dosarele de corupție aflate în lucru„)
Cele mai importante date din bilanț:
În anul 2022 au fost trimise în judecată 327 de persoane la 100.000 de locuitori, în condiţiile în care în 2021 au fost deferiţi justiţiei 328 de inculpaţi la 100.000 de locuitori, iar în anul 2020 indicatorul a fost de 310 la 100.000 de locuitori.
”Au crescut nesemnificativ cauzele de soluţionat, fiind nou intrate 615.057 de cauze; cauzele soluţionate au avut o creştere mai bună faţă de anul anterior (+1,6%). Rata de soluţionare a cauzelor a variat faţă de anul 2021, de la 66% la 45% [PCA], de la 38% la 37% [PT], respectiv constantă la 29% [PJ]. Indicatorul specific PCA se explică prin preluarea conform Legii nr.49/2022 a cauzelor fostei SIIJ, ceea ce a influenţat atât indicatorul ratei de soluţionare, cât şi pe cel al operativităţii”.
Numărul cauzelor soluţionate cu trimitere în judecată a scăzut cu 1,9%, iar numărul inculpaţilor trimişi în judecată a scăzut cu 1%, în timp ce ponderea cauzelor în care s-a dispus trimiterea în judecată s-a menţinut în marja din anii anteriori.
”Aceste rezultate conduc la o analiză extinsă, pentru a identifica circumscripţiile care au avut creşteri ale indicatorilor, cele la care indicatorii au scăzut, pentru a stabili cauzele şi măsurile pentru viitor. În evaluare globală, aceste fluctuaţii ale rezultatelor nu intră într-o zonă de îngrijorare şi trebuie puse în ecuaţie cu toţi factorii care au contribuit şi influenţat acţiunea MP în 2022”.
***