joi

18 iulie, 2024

4 februarie, 2022

Pentru impulsionarea turismului după pandemie, Israel anunţă investiţii de 35 milioane de dolari în infrastructura turistică de la Zidul Plângerii, scrie News.ro.

”După aproape un an de graniţe deschise cu intermitenţă, autorităţile din Israel discută despre sprijinirea sectorului turismului prin renovarea infrastructurii turistice, dar şi prin încurajarea revenirii la muncă a lucrătorilor din turism şi în mod special a ghizilor autorizaţi”, transmite Ministerul Turismului din Israel.

Ministerul anunţă investiţii de peste 35 milioane dolari pentru renovarea infrastructurii turistice de la Zidul Plângerii. Prin aceste investiţii, Municipalitatea din Ierusalim si Ministerul Turismului din Israel îşi doresc să faciliteze accesibilitatea la transportul public pentru turiştii care vizitează Zidul Plângerii şi accesul persoanelor cu dizabilităţi.


”Zidul Plângerii este unul dintre cele mai sfinte şi mai importante situri pentru poporul evreu şi milioane de turişti din întreaga lume îl vizitează în mod regulat. Planul aprobat de guvern se întinde pe o perioadă de 5 ani, va continua să modernizeze infrastructura necesară sitului şi va contribui la creşterea numărului de vizitatori”, arată Ministerul Turismului din Israel.

Un simbol al celor trei religii ce îşi au locuri de rugăciune şi pelerinaj în Ierusalim, Zidul Plângerii este un segment relativ mic al unui zid de susţinere mult mai lung, cunoscut ca „Zidul de Vest”. Zidul a fost ridicat iniţial ca parte a extinderii celui de-al doilea templu evreiesc început de Irod cel Mare, într-o zonă cunoscută de evrei şi creştini ca Muntele Templului.

”Zidul are o importanţă religioasă pentru musulmani, evrei si creştini deopotrivă. Pentru musulmani deoarece constituie graniţa de est a Sanctuarului Nobil al Moscheii Al-Aqsa. Pentru evrei importanţa este dată de apropierea de Muntele Templului şi de faptul că Piatra de Temelie, cel mai sacru loc din credinţa evreiască, se află în spatele ei. Pentru creştini importanţa Zidului este dată de apropierea de locurile sfinte pentru creştinătate şi de Biserica Sfântului Mormânt”, menţionează ministerul.

Ministerul va aloca 7 milioane de euro pentru revenirea în activitate a ghizilor turistici din Israel. Toate aceste eforturi fac parte dintr-o serie de acţiuni menite să readucă Ţara Sfântă în atenţia turiştilor.


Condiţiile de călătorie în Israel includ certificat de vaccinare sau dovada trecerii prin boală, test Covid-9 PCR înainte de călătorie şi PCR efectuat la intrarea în ţară, plus PLF.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: