joi

28 martie, 2024

22 ianuarie, 2021

Cei patru condamnați: Eamonn Harrison, Ronan Hughes, Gheorghe Nica și Maurice Robinson. FOTO: Essex Police, BBC

La 27 de ani de închisoare a fost condamnat Gheorghe Nica (43 de ani), implicat în moartea a 39 de imigranți vietnamezi, sufocați într-un camion frigorific, în 2019.

Alți trei bărbaţi, au mai fost condamnaţi vineri, la Londra, la pedepse între 13 şi 20 de ani de închisoare, potrivit agențiilor AFP şi dpa, citate de Agerpres.

Gheorghe Nica și Ronan Hughes, un transportator rutier nord-irlandez de 41 de ani, au fost principalii inculpați, acuzați că au fost organizatorii reţelei, cel din urmă fiind condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omucideri involuntare şi trafic de migranţi.


Ronan Hughes a pledat vinovat, în timp ce Gheorghe Nica a fost găsit vinovat de tribunalul Old Bailey din Londra, potrivit France Presse.

Daily Mail relatează că Nica a recunoscut la începutul procesului că a asigurat sprijin imigraţiei ilegale, dar a pretins că nu mai era implicat când s-a produs tragedia de la 23 octombrie. Bărbatul cu cetăţenie română şi britanică a spus că a fost de acord să introducă oameni ilegal în ţară după ce Hughes „a venit în Anglia şi i-a cerut acest lucru”.

Maurice Robinson, şoferul care conducea camionul la momentul descoperirii cadavrelor şi care a pledat vinovat, a fost condamnat la 13 ani şi patru luni de închisoare.

Eamon Harrisson, şoferul de 24 de ani care a condus containerul până în portul belgian Zeebrugge, afirmând că nu ştia despre prezenţa migranţilor la bord, a primit 18 ani de închisoare.


Pe 23 octombrie 2019, trupurile neînsufleţite a 31 de bărbaţi şi opt femei cu vârste între 15 şi 44 de ani au fost descoperite la bordul unui camion frigorific în zona industrială Grays, la est de Londra.

Ancheta a scos la iveală o reţea „sofisticată” şi „rentabilă” care prospera de multă vreme, a subliniat judecătorul Nigel Sweeney, evocând tentativele disperate ale migranţilor „de a contacta lumea exterioară la telefon” sau de a încerca să se salveze distrugând acoperişul camionului.

Victimele au murit de asfixie şi hipertermie în spaţiul redus al containerului.

Dintre acestea, Pham Thi Tra My, de 26 de ani, a trimis un SMS cutremurător apropiaţilor, cu câteva ore înainte de descoperirea trupurilor neînsufleţite. „Mamă, tată, vă iubesc foarte mult. Mor, nu mai pot să respir”, a scris ea cu ultimele puteri.

Într-un mesaj difuzat la proces, un bărbat de 25 de ani repeta familiei sale că îi pare rău. „Sunt Tuan (…) Nu mă voi putea ocupa de voi. (…) Nu mai reuşesc să respir. (…) Vă doresc o viaţă bună”, spune bărbatul în mesajul lăsat.

Migranţii trebuia să plătească până la 13.000 de lire sterline (14.000 de euro) pentru a fi transportaţi la categoria „VIP”, adică de un şofer care era la curent cu prezenţa lor. În total, şapte călătorii au fost identificate între mai 2018 şi 23 octombrie 2019.

Multe dintre victime erau originare dintr-o regiune săracă din centrul Vietnamului, unde familiile se îndatorează pentru a trimite pe unul dintre ai lor în Regatul Unit, pe filiere clandestine, în speranţa că îşi găseşte slujbe bine plătite.

În mărturiile lor citite audienţei de procuror, familiile victimelor au povestit despre durerea doliului şi despre visul la o viaţă mai bună care s-a sfârşit. „Va fi foarte dificil pentru mine să câştig bani şi să-mi cresc copilul singură”, a declarat Nguyen Thi Lam, care şi-a pierdut soţul în această tragedie şi nu are alte resurse în afară de o cultură de orez şi câteva animale.

Înainte de procesul de la Londra, şapte persoane au fost condamnate pe 15 septembrie în Vietnam pentru rolul lor în acest trafic.

Un tribunal din provincia Ha Tinh a pronunţat împotriva a patru vietnamezi cu vârste între 26 şi 36 de ani pedepse între doi ani şi jumătate şi şapte ani şi jumătate. Ei au fost găsiţi vinovaţi că au participat în diverse grade la „organizarea traficului ilegal de migranţi”. Alţi trei au fost condamnaţi la pedepse de închisoare cu suspendare.

Anchete au fost de asemenea declanşate în Franţa şi Belgia, 13 suspecţi fiind inculpaţi în fiecare dintre cele două ţări. Ei au fost reţinuţi în cursul unei ample operaţiuni internaţionale de poliţie, coordonate de organismul de cooperare judiciară Eurojust.

Judecătorul care a dat sentinţa şi care a vorbit anterior despre moartea „atroce” a victimelor acestui trafic de migranţi le-a spus inculpaţilor că vor executa cel puţin două treimi din pedeapsă în închisoare, faţă de 50%, cât se obişnuieşte în general.

„Durerea şi suferinţa îndurată de familiile victimelor acestei teribile tragedii sunt insuportabile”, a spus ministrul britanic de interne Priti Patel, potrivit Reuters. „Ei vor rămâne mereu în gândurile şi rugăciunile mele”, a adăugat ea.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: