vineri

19 aprilie, 2024

31 mai, 2021

În anul 2020, numărul născuţilor-vii înregistraţi la oficiile de stare civilă din România a fost de 178.630 mii copii, cel mai mic număr de născuţi-vii din 1930 și până în prezent, conform unui comunicat transmis de INS cu ocazia Zilei de 1 Iunie.

Cu precizarea că datele se referă la născuţii-vii ai căror mame aveau, la data naşterii, domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România.

Cele mai ridicate rate ale natalităţii, înregistrate în anul 2020, au fost în regiunile Bucureşti-Ilfov (9,1 născuţi-vii la 1000 locuitori), Nord-Vest (8,8 ‰) și Centru (8,7 ‰), iar cele mai scăzute s-au înregistrat în regiunile Sud-Est (7,2 născuţi-vii la 1000 locuitori) și Sud-Vest Oltenia (7,0 ‰).


Precedentul record negativ la acest indicator s-a înregistrat în 2011 – 196.242 de nou-născuți vii.

Cei mai mulți copii s-au născut în România în 1967, primul an după decretul din 1966 ce interzicea avorturile – 528.000 de nou-născuți, aproape dublu față de 274.000 în 1966.

Până în 1990, când natalitatea  a intrat pe trend descendent, media anuala a oscialat în jurul a 400.000 de nou-născuți.

Rata natalității a scăzut treptat după 1990, ajungând anul trecut la 34,0 născuţi-vii la 1.000 femei de vârstă fertilă (15-49 ani).


Aceste evoluții au făcut ca la 1 ianuarie anul acesta România să aibă doar 3,895 milioane de minori cu domiciliul în țară, cu 37.900 mai mic decât cel înregistrat la începutul lui 2020. O parte din acești copii cu vârste între 0 și 18 ani locuiește în realitate în străinătate, împreună cu părinții plecați la muncă.

Alte date comunicate de INS referitor la copiii din România:

  • Ponderea minorilor în totalul populaţiei a fost, la 1 ianuarie 2021, de 17,6%, în scădere faţă de anii anteriori.
  • Ponderea băieţilor a fost, în ultimii ani, superioară (51,4%), comparativ cu cea a fetelor de aceeaşi vârstă. Raportul a fost de 1.057 de băieţi la 1.000 de fete.
  • La începutul anului şcolar 2020/2021, populaţia şcolară era de 3,495 milioane, cuprinsă într-o reţea de învăţământ cu 6.970 unităţi şi 235,6 mii cadre didactice. Dintre aceștia, numărul copiilor din creşe şi grădiniţe era de 522,6 mii, al elevilor din clasele primare şi gimnaziale a fost de 1589,4 mii, iar al celor din învăţământul liceal era de 620,6 mii.
  • Pentru aceeaşi perioadă de referinţă, gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei de vârstă şcolară a fost de 71,9%. Din numărul total de elevi înscrişi, 2,216 milioane mii erau înscrişi la forma de învăţământ cu frecvenţă.

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: