2010 – O scurtă prezentare şi puţină speranţă

Pentru România, anul 2010 a fost inca unul de criza, al doilea! Din nefericire, putine lucruri bune s-au intamplat in acest an. Guvernantii ne promit ca vom iesi din criza anul viitor, nimeni nu spune insa cum se va produce acest lucru. Din punctul meu de vedere, iesirea din criza este putin probabila, simplu, nu vad cum. Coloana vertebrala a economiei unei tari – firmele mici si mijlocii – a fost lovita fatal. Idiotul contabil de casa al lui Videanu a impus impozitul forfetar, care a produs inevitabilul – din peste 700.000 de companii, câte erau înregistrate la Registrul Comertului în 2007, au dispărut circa 580.000.

Investitorii straini au incetat sa vada in România o tara in care este indicat sa investesti. De la mai mult de 8 miliarde investitii straine în 2008, 4 miliarde în 2009, am ajuns in 2010 cu investitii straine de numai 2 miliarde. Mai mult decat atat, marii investitori care au fost prezenti ani de zile pe piata româneasca si-au luat catrafusele si au plecat. Kraft Foods s-a mutat din România în Bulgaria. Colgate si-a mutat fabrica în Polonia. Coca-Cola a desfiintat 3 fabrici (Bucuresti, Iasi si Oradea), pe care le-a mutat in alte tari.

Tot anul economic si politic 2010 a stat sub semnul reducerilor anuntate de Basescu, intr-o incercare de ultim moment de a forta Guvernul sa faca reforma promisa. Guvernul, in frunte cu PDL-ul, s-a miscat extrem de greu in acest an privind masurile economice: anuntate pe 6 mai, taierile de salarii (pensiile fiind sacrosante si intangibile, fiindca asa a decis judecatorul UDMR de la CCR) au intrat in vigoare abia din august, asezonate si cu crestere de TVA (paliativ la respingerea taierii pensiilor). Ultimul act imperios necesar unei reforme economice s-a consumat abia alaltaieri, 28 decembrie, cind legea salarizarii unitare, ceruta de atita amar de vreme de FMI, a fost promulgata dupa ce a fost asumata.

Si in 2010 marele perdant institutional al Romaniei a fost presa. In loc ca presa sa dezvaluie actele de ignoranta ale unei clase politice, compuse dintr-o “Guvernare” incremenita (atit de comoda pentru toata clasa politica !) si o “Opozitie” iresponsabila (declinata in mai multe feluri) si in special consecintele unor politici absurde, a continuat partitura anului 2009. Dintr-o presa vibranta si de luat in seama, presa romaneasca a devenit un mort-viu, un fel de zombi, vrajit de imbecilitatea parvenitului roman, care chiar se crede “mogul de presa.”

Daca 2009 a fost anul in care presa romaneasca s-a sinucis spun unii, sau a fost masacrata spun altii, 2010 este anul cand ramasitele procesului s-au pulverizat si s-au aciuit fiecare pe unde poate. Presa romaneasca a fost masacrata de patroni si “sculele” lor si o mare parte a jurnalistilor s-a sinucis. Bazandu-se pe scurta memorie a consumatorilor de presa, ei cred ca vor reveni. Niciodata! Nu domnilor si doamnelor, mortii vor invia numai la sfarsitul timpului, pana atunci vor fi declarati decedati in aceasta profesie. Cititorii inteligenti le vor aminti decesul moral si profesional.

Alt mare perdant institutional al anului 2010 il reprezinta sindicatele. Sindicatele au fost intotdeauna politizate in Romania, anul 2010 a atins un punct culminant.

Bineinteles ca liderii sindicalisti fac o greseala enorma ca accepta acest “ajutor” politic, care intr-un fel le trage presul de sub picioare, aducandu-le mari prejudicii in fata milioanelor care stau acasa si-i privesc. Politizarea va fi inca o data impotriva celor care o produc. Pentru ca drepturile salariale NU TREBUIE sa cunoasca nici dreapta si nici stanga. Traim intr-o societate care se alimenteaza din ura si lipsa de solidaritate si nu din intelegere si dialog.

Fara a incerca sa prezint o poza idilica a luptei pentru pastrarea unor drepturi si poate a unor privilegii, toti gresesc adancind ruptura existenta in materialul de baza al acestui popor si al oricarui popor – rezolvarea problemelor fara furie si ura.

Avem lideri sindicali la nivelul clasei politice: la fel de corupti, la fel de prosti si la fel de rau intentionati. Nivelul de comunicare al sindicatelor este la fel de imbecil ca si cel al guvernului. Cine se aseamana se aduna. Ei sunt elitele politice si sindicale ale unui stat european, la inceputul mileniului al treilea. O mizerie!

In zilele primei sindicaliade a anului m-am plimbat cu un prieten coleg si impreuna am incercat sa deslusim la rece, aproape fara sentimente, realitatile romanesti contemporane. Discutia ar putea reprezenta un fel de model pentru o speranta in anul viitor.

Cateodata este necesar sa te dai un pas inapoi si sa incerci a privi o perspectiva mai clara a tabloului pe care-l ai in fata. Tabloul este Romania contemporana si perspectiva pe care o doresc sa o expun este cea vazuta impreuna cu amicul mentionat mai sus. Amicul respectiv, un mare istoric, roman de origine, a parasit tara cu decenii in urma, intorcandu-se pentru o scurta vizita in cimitirele stramosilor lui. Stimatul domn, astazi ajuns la o celebritate si prestigiu absolute in domeniul lui, vorbeste perfect limba romana, cu dulcele accent moldovenesc. Dupa o plimbare printre pichetele sindicaliste, ne-am gasit o cafenea si o masa mai ferita pentru a privi tabloul din fata noastra, cu privirea a doi istorici, incercand sa deslusim adevaruri care poate sunt absconse cotidianului.

“Obiectiv vorbind, traiti in cea mai buna Romanie din toate care au existat vreodata” asa a inceput amicul meu prelegerea pe care multi dintre voi o veti respinge revoltati. “Romania nu a trait in granite mai sigure decat cele de astazi, niciodata nu a avut parte de o alianta cu un partener mai puternic decat NATO si niciodata nu a fost membra a unei uniuni statale care include toate puterile europene, adevarat?” Ce ati fi putut voi raspunde unui enunţ de acest gen? Singurul lucru posibil, adevarat!

“Va plangeti de sistemul de sanatate pe care il aveti, adevarat, este departe de cel occidental, dar este mult mai bun decat cel de acum 20 de ani, mult mai bun; va plangeti de sistemul de educatie pe care-l aveti; aici trebuie sa stati la coada cu majoritatea democratiilor liberale din lume, nimeni nu este fericit de nivelul educatiei pre-colegiale, absolut nimeni, exact la fel ca voi”.

Continua amicul meu prelegerea: “cand vorbesti de progresul unei tari, trebuie sa-l compari prin prisma a doi vectori, trecutul si mentalitatea colectiva, sau structura sociala, daca vrei. Orice alta compartie nu poate fi valabila. Nu ai cum sa compari Romania nici cu Germania nici cu Anglia si nici macar cu Polonia sau Cehia. Dorim sau nu, ei au fost INTOTDEAUNA inaintea noastra. De ce, sau cum, nu are nici o importanta, acum.”

“Parcursul celor 20 de ani, ar fi putut fi mult mai bun, daca ar fi existat un alt nivel de gandire sociala si politica. Nu ati avut de unde sa o luati. In jocul dintre “hotii si vardistii”, majoritatea vostra au fost victimile. Pentru ca nu au fost vardisti, toti au fost hoti. Au fost hoti pentru ca au fost lasati sa fie hoti, pentru ca sunteti revoltati de ceea ce se intampla lui Ion sau Vasile, nu va revolta nimic cand este vorba de toti Ionii pe care nu-i cunoasteti, va doare in cot de ei!. Intreaba-i pe sindicalistii din invatamant daca revendicarile lor vor fi acceptate, ei vor iesi in strada pentru colegii lor de la sanatate?” Iti raspund eu cu cea mai mare responsabilitate, NU!”

“Va plangeti de democratia voastra? Raspunde-mi cand in istoria Romaniei din toate timpurile, sindicatele puteau protesta, cand? In 1933, in ‘88? Va plangeti de clasa politica? Cine sunt acesti oameni pe care-i alegeti? De ce ii alegeti, de ce participati la jocul pe care ei vi-l impun? Pentru simplul motiv pentru ca nu cunoasteti regulile jocului si nici nu doriti sa le invatati ?” O sa-mi raspundeti ca aveti o majoritate electorala captiva, probabil ca este adevarat. Societatea voastra civila s-a luptat sa-i elibereze? NU, pentru ca nu aveti asa ceva. Aveti cativa intelectuali care scriu sau vorbesc vorbe, in majoritatea lor nerelevante pentru acesti “captivi”. Ati invatat ce este societatea civila de la un speculant pocait de cea mai josnica speta, care a cumparat-o cu niste bani si niste burse. Fara a construi o societate civila care sa cuprinda si ruralul, nimic nu se va intampla in Romania”

Obiectiv vorbind, acesti 21 de ani nu au fost irositi. Nu au fost folositi eficient, in nici un caz irositi. Romania nu a fost niciodata o democratie liberala adevarata, nici astazi nu este. Economia tarii a fost intotdeauna jefuita de oligarhi apropiati de executivele care au guvernat, mereu au existat camarile. Privatizarile de astazi s-au numit in perioada interbelica, concesionari si au existat intotdeauna. Clasa politica a fost in majoritatea ei asa cum este si astazi. Din punct de vedere istoric, nimic nu s-a intamplat. Din punct de vedere social, s-a incercat un fel de simulacru al “statului social” imposibil intr-o tara care nu produce suficient pentru a-l intretine.

Sperante? Putine, poate peste una sau doua generatii viitoare. Lipsuri? Civism, solidaritate, integritate si onestitate intelectuala. Mecanisme? Insuficiente, justitia ineficienta si discretionara. Deficiente majore? Lasitate, oportunism, lene. Lucruri bune? Optimism, inventivitate, inteligenta nativa.

Intr-o propozitie: Cumparati prea ieftin pentru adevarata valoare! Romania este o afacere buna pentru oricine nu este roman! Pacat.

La mulţi ani România!

Theophyle