cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Reprezentantul României la FMI va fi Şerban Matei, director de operaţiuni în BNR

16 mai, 2012

Şerban Matei,directorul Direcţiei operaţiuni de piaţă din Banca Naţională a României,va fi numit reprezentant al României la Fondul Monetar Internaţional, în locul lui Mihai Tănăsescu, care va prelua poziţia de vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Investiţii – potrivit unor surse oficiale citate de MEDIAFAX.

„Şerban Matei va prelua poziţia de reprezentant al României la finele acestei veri”, au precizat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Matei a absolvit în 1992 facultatea de Finanţe-Bănci de la Academia de Studii Economice, iar din acelaşi an lucrează în Banca Naţională a României.


El a fost numit director al Direcţiei operaţiuni de piaţă în toamna anului 2010, anterior ocupând postul de director adjunct al acestei direcţii.

Matei deţine şi poziţia de preşedinte al ACI Romania – Asociaţia Pieţelor Financiare şi este membru al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma.

Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI şi fost ministru al Finanţelor, va fi numit vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), pentru un mandat de şase ani, poziţie pe care România o va deţine în premieră.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: