Cele 3 legi fără de care digitalizarea României rămâne în improvizație

Entuziasmul digitalizării manifestat în debutul pandemiei pare că s-a domolit – se aude tot mai rar de ”oportunitatea digitalizării creată de coronavirus”, iar marile proiecte… Mai mult›
12.01.2021
McKinsey: „Noua normalitate” și tendințele economice care o vor defini, începând chiar cu 2021

Începând din chiar acest an, va fi accelerată dezvoltarea unor domenii precum biotehnologia, managementul riscului privind lanțurile de aprovizionare, sau forța de muncă. Reguli vechi… Mai mult›
12.01.2021
România, peste media UE la taxele de mediu colectate, dar cu încasări mai mici raportate la PIB. Observații

România s-a situat în anul 2019 pe locul 10 între statele UE în ceea ce privește ponderea taxelor de mediu încasate în totalul taxelor și… Mai mult›
12.01.2021
Venitul mediu lunar al unui român a crescut în T3 cu 10% față de T3 din 2019. Modificările aduse de pandemie în alocarea cheltuielilor

Datele publicate de INS pentru trimestrul III 2020 arată că veniturile medii ale românilor au ajuns la nivelul de 2.068 lei lunar pe persoană și… Mai mult›
11.01.2021
15 oferte, majoritatea din China și Turcia, pentru construcția lotului 3 Sibiu – Pitești. Contract de peste 1 mld. euro
de Razvan Diaconu , 29.11.2020
Ministerul Transporturilor a anunțat închiderea depunerii de oferte pentru construirea celei mai dificile secțiuni a autostrăzii Sibiu – Pitești: Lotul 3, Cornetu – Tigveni, în lungime de 37,4 km. S-au depus 15 oferte, cele mai multe de la firme din China și Turcia. Miza licitației: un contract de peste 1 miliard de euro.
Procedura de licitație restrânsă a fost lansată pe data de 23 septembrie 2020. La acel moment, CNAIR estima că va avea 5-6 candidați la atribuirea contractului.
Până la termenul limită, anunțat inițial ca fiind 10 noiembrie, au depus oferte următorii agenți economici, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor:
- Asocierea Strabag SRL – Acciona Construccion S.A.
- Asocierea Aktor Societate Tehnica Anonima (Aktor S.A.) – Rizzani De Eccher SA
- Asocierea Astaldi Spa – Tancrad SRL
- Impresa Pizzarotti & C Spa
- Terna Tourist Technical and Maritime Societe Anonyme
- China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) – China Railway 14th Bureau Group Co Ltd
- China Communications Construction Company Ltd- Dimex-2000 Company SRL
- China State Construction Engineering Corporation Ltd
- Hunan Provincial Communications Planning, Survey & Design Institute Co., Ltd
- Kolin Insaat Turizm Sanayi Ve Ticaret A.S.
- Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. – Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S. – Yapi Merkezi İnşaat Ve Sanayi A.S. – Gülermak Ağir Sanayi İnşaat Ve Taahhüt A.S.
- Mapa Insaat Ve Ticaret Anonim Sirketi – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S.
- Power Construction Corporation of China Limited – Ozgun Insaat Taahhut Sanayi Ve Ticaret Ltd. Sti. – Powerchina Roadbridge Group Co., Ltd
- Rec Uluslararasi İnşaat Yatirim Sanayi̇ Ve Ti̇caret Anoni̇m Şi̇rketi̇ – Onur Taahhut Taşimacilik inşaat Ticaret Ve Sanayi A.S.
- Tekfen İnşaat Ve Tesisat A.S. (Tekfen Construction & Installation Co., Inc.) – Dogus Insaat Ve Ticaret A.S.
10 decembrie 2020 este data estimată a expedierii invitațiilor de prezentare a ofertelor către candidații selectați.
Tronsonul Cornetu – Tigveni este cel mai important tronson al autostrăzii Sibiu-Pitești. Fără el, traficul ar continua să treacă prin Râmnicu Vâlcea, adică tot peste Dealul Negru.
Datele tehnice
Valoarea estimată a contractului: 5.324.779.469 lei fără TVA (peste 1 miliard de euro), fonduri veuropene nerambursabile.
Lungime traseu: 37,4 km, cost mediu pe kilometru: 154.790.100 lei/km (31,8 milioane euro/km)
Durata contractului:
- 14 luni perioada de proiectare
- 59 luni perioada de execuţie
- 60 luni perioada de garanţie a lucrărilor (5 ani)
Principalele lucrări ale acestei secţiuni:
- 95 de poduri și pasaje
- tunel cu două galerii independente în lungime de 1.7 km/ galerie
- nod rutier Cornetu și nod rutier Văleni
- ecoduct în zona localităţii Călineşti
Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentațiilor de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice, mai precizează Ministerul Transporturilor.
Cum arată restul loturilor
Autostrada Pitești- Sibiu este împărțită în 5 loturi.
Ordinul de începere a lucrărilor pentru Lotul 1 al secțiunii 1 Sibiu – Boița (13,2 km) a fost semnat pe 30 martie 2020. Licitația a fost câștigată de Porr (Austria). Lucrările se apropie de 30% stadiu fizic și, potrivit monitorizărilor Asociației Pro Infrastructură, există toate șansele să circulăm pe primii kilometri ai Autostrăzii Sibiu-Pitești până la finalul anului 2022.
Lotul 2 nu a fost lansat încă la licitație, CNAIR are un contract cu BEI-Passa pentru analiza informațiilor geotehnice.
Pe Lotul 4, circa 9,86 km de la Curtea de Argeș la Tigveni, se tot amână desemnarea unui câștigător. Licitația lansată anul trecut nu s-a finalizat. Asociația Pro Infrastructură a anunțat pe 9 septembrie: ”Se pare că cea mai bună ofertă este cea a chinezilor de la China Railway”.
Lotul 5 , este în proiectare, a fost semnat contract în 2020 cu italienii de la Astaldi.