vineri

19 iulie, 2024

18 ianuarie, 2022

Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că va mări plafonul sprijinului public pentru investiţiile în procesare în PNS la 15 milioane euro, scrie Agerpres.

„Ne dorim să dezvoltăm sectorul de procesare, astfel încât materia primă produsă în România să poată fi integrată într-un circuit, din care să rezulte cât mai multe produse finite, cu valoare adăugată, pentru echilibrarea balanţei comerciale.

Unul dintre aspectele care afectează negativ balanţa comercială este deficitul de capacităţi de producţie, astfel că, principala modificare a intervenţiei vizează ridicarea plafonului sprijinului public, de la 2,5 milioane euro la 15 milioane euro,” a declarat, luni, ministrul Agriculturii, în videoconferinţa privind consultările cu entităţile publice şi private implicate în elaborarea PNS, pe tema fişelor de intervenţii pentru investiţiile în procesare şi energie regenerabilă.


Prezent la Bruxelles, la Consiliul de miniştri AGRIFISH, Adrian Chesnoiu a susţinut online poziţia ministerului cu privire la aceste intervenţii şi a ascultat propunerile partenerilor.

Una dintre principalele modificări ale fişei de intervenţie vizează categoria beneficiarilor eligibili pe schemele de procesare, propunerea fiind de a rămâne eligibile doar formele asociative, pentru a putea integra mai uşor materia primă în procesare.

Intervenţiile prezentate în cadrul videoconferinţei au făcut referire la investiţiile în:

  • procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene;
  • condiţionarea, procesarea şi marketingul – produselor agricole şi pomicole în afara exploataţiei prin intermediul formelor asociative;
  • creşterea eficienţei energetice pentru unităţile de procesare existente.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: