Factorul uman în PIB: 13% din românii cu domiciliul în țară au rezidența afară
joi

2 decembrie, 2021

13% dintre români, domiciliați în țară dar cu rezidența în străinătate. Factorul uman în PIB-ul potențial

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

31 octombrie, 2021

Ponderea românilor cu domiciliul în țară dar cu reședința obișnuită în străinătate a crescut de la circa 5% din anul 2002 până la 13% în prezent. Datele publicate de INS indică o populație după domiciliu de 22.047 mii persoane (1 iulie 2021) și una după rezidență de 19.186 mii persoane (1 ianuarie 2021).

Adică, aproape un român din opt cu domiciliul în România locuiește, de fapt, în străinătate, ceea ce face diferența între populația legală și cea de facto să fie de aproape trei milioane de persoane.

Numărul persoanelor care au emigrat este cel puțin egal cu diferența dintre populația cu domiciliul în România și numărul de rezidenți, deoarece în această din urmă categorie se contabilizează și totalitatea persoanelor cu cetățenie străină sau fără cetăţenie care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.


De reținut, nu îmbătrânirea populației a determinat în cea mai mare parte depopularea țării ci în primul rând condițiile economice. Respectiv lipsa locurilor de muncă și remunerarea scăzută, care trimite sub limita de sărăcie salariații cu câștiguri mici (aproape un sfert dintre cei supuși riscului de sărăcie sau excluziune social LUCREAZĂ).
Desigur, a contat în context și liberalizarea pieței forței de muncă odată cu intrarea în UE (numărul celor emigrați s-a dublat față de anul 2007).

Ne confruntăm, astfel, cu un cerc vicios: populația scade pentru că economia nu performează suficient, iar remunerarea salariaților este printre cele mai scăzute din UE ca pondere în PIB. Totodată, economia nu performează pe măsura potențialului real, pentru că populația scade.

Dacă facem presupunerea rezonabilă că marea majoritate a celor care au plecat din țară dar mai au domiciliul aici lucrează, rezultă că aproape o treime din forța de muncă a României se află în străinătate.

Regula de trei simplă ne spune că, la actualul nivel de impozitare și de colectare a impozitelor, dacă am fi avut locuri de muncă suficiente și decente în țară, am fi obținut la buget venituri nu de 30% din PIB, ci spre 40% din PIB.


Așadar, nu taxele sunt prea mari, ci baza de impozitare mult prea redusă, ceea ce împiedică inclusiv majorarea sustenabilă a pensiilor.

Cu alte cuvinte, incapacitatea de a asigura locuri de muncă pe plan intern generează integral lipsa de venituri care afectează calitatea serviciilor sociale, inclusiv imposibilitatea de a ajunge la alocări de 6% din PIB pentru învățământ  sau 7% pentru sănătate. De reținut, impozitul pe salarii și venituri împreună cu contribuțiile sociale aferente adună peste 40% din veniturile bugetare.

Factorul uman – contribuție negativă la creșterea PIB potential, în condiții de pandemie

Cifrele referitoare la contribuţia factorilor la creşterea PIB potențial, oferite de Comisia Naţională de Strategie și Prognoză în Programul de Convergență 2021 – 2024, confirmă evoluția negativă a contribuției factorului uman, de natură să diminueze PIB potențial (cel care poate fi obținut fără a produce dezechilibre macroeconomice).

Prognoza arată o revenire marginală în domeniul pozitiv pentru intervalul 2022 – 2024, când speranțele în obținerea unui rezultat economic mai bun sunt bazate masiv pe noi investiții în capital și tehnologie modernă, fără a avea și o continuitate în implicarea mai mare a forței de muncă.
Ceea ce va afecta și nivelul prestațiilor sociale care ar urma să fie susținute din bugetul public de pe urma taxării prespusului avans economic.

(Citiți și: ”Analiză Daniel David / De ce fugim de-acasă. Explicații psihoculturale despre diaspora românească”)

Așadar, (re)atragerea de forță de muncă începe să devină cel puțin la fel de importantă pentru creșterea PIB-ului potential și revenirea din criza provocată de pandemie ca și investițiile străine sau fondurile europene. Cu care, ar fi mai simplu și mai logic să lucreze românii reveniți din străinătate la salarii mai puțin avantajoase dar în condiții de prețuri mai reduse față de cele occidentale, decât să aducem din import forță de muncă mai puțin pretențioasă, dar mult mai greu de integrat social.

Notă metodologică

Numărul populației rezidente (stabile) – calculat conform metodologiei și reglementarilor internaționale în domeniu – cuprinde totalitatea persoanelor care au reședința obișnuită în România, pentru o perioada de cel puțin 12 luni.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Numărul emigranților reprezintă numarul persoanelor care au emigrat din România, respectiv și-au stabilit reședința obișnuită în străinătate pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.

Populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu domiciliul legal pe teritoriul României.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Cred că vă înșelați.
    Din patru români, unul este în străinătate – adică 5 milioane din 20.
    Majoritatea sunt tineri sau maturi cu putere de muncă, deci nu 1/3 din forța de muncă, ci 1/2 -adică JUMĂTATE din forța de muncă. Restul este în țară, dar este subcalificată pentru ceea ce se caută în economie.
    În plus angajatorii preferă tineri pentru a-i califica și reține, dar aceștia nu sunt dornici să o facă la salariile actuale (știu cazul unei tinere din Constanța care a părăsit Școala Profesională de Asistente pentru a munci în Olanda la un depozit al Amazon).
    Dacă angajatorii nu se orientează către vârstnici, vor avea doar de pierdut – pentru că la final, vârstnicii vor avea pretenții mărite, iar angajatorii nu vor avea încotro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Cred că vă înșelați.
    Din patru români, unul este în străinătate – adică 5 milioane din 20.
    Majoritatea sunt tineri sau maturi cu putere de muncă, deci nu 1/3 din forța de muncă, ci 1/2 -adică JUMĂTATE din forța de muncă. Restul este în țară, dar este subcalificată pentru ceea ce se caută în economie.
    În plus angajatorii preferă tineri pentru a-i califica și reține, dar aceștia nu sunt dornici să o facă la salariile actuale (știu cazul unei tinere din Constanța care a părăsit Școala Profesională de Asistente pentru a munci în Olanda la un depozit al Amazon).
    Dacă angajatorii nu se orientează către vârstnici, vor avea doar de pierdut – pentru că la final, vârstnicii vor avea pretenții mărite, iar angajatorii nu vor avea încotro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

A apărut nr. 88 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare: Din cele 192 de pagini, 22 sunt alocate unei serii de analize care focalizează pe marea problemă...

rrr