vineri

19 iulie, 2024

9 noiembrie, 2021

12 elicoptere medii-grele multifuncţionale Black Hawk, destinate efectuării de misiuni de salvare de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), vor fi livrate României, scrie Agerpres.

Valoarea contractului este de peste 269 milioane euro fără TVA, aeronavele fiind fabricate în Polonia de către compania PZL Mielec, unde sunt construite pentru Europa elicopterele Black Hawk ale celor de la Sikorsky/Lockheed Martin.

„Această poveste a început printr-o primă tentativă de licitaţie în anul 2018, dar nu s-a prezentat nimeni, repetată în 2019, tot nu s-a prezentat nimeni, după care am schimbat cu colegii de la IGSU modul de desfăşurare a licitaţiei, într-o negociere competitivă. S-au prezentat ofertanţi importanţi.


Din păcate, primul a pierdut pentru că oferta era total neconformă, în sensul în care preţul era mult mai mare decât preţul maxim stabilit şi oferta era de 8 elicoptere în loc de 12.

Al doilea a avut o ofertă care depăşea preţul maxim cu până la 10% şi astfel era considerată neconformă. Din fericire, a rămas al treilea ofertant cu elicoptere foarte performante, cu care s-a continuat negocierea şi astăzi vom semna acordul cadru.

Vorbim despre Lockheed Martin, de fabrica din Polonia, unde vor fi fabricate elicopterele. Vorbim de elicoptere multirol, care pot desfăşura mai multe categorii de misiuni: căutare salvare, inclusiv maritimă; transport multiple victime în stare critică, fiecare elicopter având o capacitate de patru tărgi; misiuni de transport personal şi materiale, inclusiv cargo; stingerea incendiilor de pădure”, a declarat şeful DSU, Raed Arafat. Elicopterele vor fi livrate la sfârşitul anului 2023, iar instruirea piloţilor şi a personalului tehnic va începe în cel mai scurt timp.

La ceremonia de semnare a acordului de marți au participat ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, reprezentantul Ambasadei Poloniei, precum şi oficiali ai companiilor PZL Mielec, Sikorsky şi Lockheed Martin.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: