5 martie, 2014

Comisia Europeană a prezentat miercuri planul de ajutor financiar destinat Ucrainei pentru următorii ani. 11 miliarde de euro a fost suma avansată de preşedintele Jose Manuel Barroso şi supusă aprobării liderilor europeni, care se vor reuni joi la Bruxelles, la un summit extraordinar.

Sursa banilor este bugetul Uniunii Europene, dar şi instituţiile financiare internaţionale. Preşedintele CE a precizat că singurele condiţionalităţi ataşate acestor bani sunt cele care vor fi stipulate în acordul pe care Ucraina urmează să îl încheie cu FMI.

Punctele-cheie ale acordului de ajutor financiar pentru Ucraina

  • 3 miliarde din bugetul UE în anii următori – 1,6 miliarde de euro împrumuturi de asistenţă macrofinanciară şi 1,4 miliarde de euro în granturi
  • până la 8 miliarde de euro de la BEI şi berd – 3 miliarde de euro de la BEI şi 5 Miliarde de la BERD
  • 3,5 miliarde de euro prin facilitatea de investiţii în vecinătate UE
  • constituirea unei platforme de coordonare pentru donaţiile din partea statelor membre şi a altor instituţii internaţionale
  • intrarea în vigoare accelerată a Acordului de liber schimb, imediat ce acesta va fi semnat
  • organizarea unui forum de investiţii
  • modernitarea sistemului ucrainean detransport a gazelor naturale şi concentrarea asupra posibilităţii inversării fluxului de transport, dinspre Europa spre Ucraina, via Slovacia
  • accelerarea planului de acţiune de liberalizare a vizelor pentru ucraineni
  • asistenţă tehnică pe diverse domenii, de la reforma constituţională la cea judiciară şi în pregătirea pentru alegeri

Cât de repede ar putea primi Ucraina aceşti bani

Întrebat cât de repede va putea beneficia guvernul de la Kiev de aceaste fonduri, preşedintele Comisiei Europene a spus că în câteva săptămâni ar putea fi disponibile 610 miliane de euro în împrumuturi, din bugetul UE 2014-2020, deja convenit, însă banii depinde de semnarea de către Kiev a acordului cu FMI.


În plus, Comisia ar mai mai putea elibera până la un miliard de euro, în funcţie de concluziile misiunii de experţi europeni care se află deja la Kiev şi lucrează cu misiunea FMI.

Din pachetul de 1,4 miliarde de euro granturi acordate Ucrainei pentru următorii şapte ani, Ucraina ar putea primi în viitorul apropiat următoarele sume:

  • 140 de milioane de euro sunt destinaţi unui program pentru 2014, care are drept scop îmbunătăţirea capacităţii financiare a guvernului şi ajutor pentru tranziţia instituţională
  • alte 200 de milioane de euro ar putea fi eliberate prin instrumentul european de vecinătate şi dacă Ucraina ar beneficia de principiul „more for more”, adica să primească mai mulţi bani dacă înregistrează mai multe progrese în respectarea democraţiei şi a drepturilor omului
  • o anvelopă anuală de 130 de milioane de euro ca parte a instrumentului european de vecinătate, cu posibilitatea suplimentării, potrivit principiului „more for more”, cu alte 40-50 de milioane de euro.

Cât are de câştigat Ucraina din aplicarea Acordului de liber schimb

Exportatorii ucraineni ar economisi anual 500 de milioane de euro din reducerea taxelor vamale, în timp ce agricultura va beneficia de reduceri de aproape 400 de milioane de euro anual, dinreducerea tarifelor la produse agricole, materie primă sau procesate.

Planul de ajutor trebuie aprobat de Consiliul European

„Este pentru prima dată, după mulţi ani, când avem o reală ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii acestui continent”, a spus preşedintele Barroso. Un argument care crede că îi va convinge joi pe şefii de stat şi de guvern ai ţărilor UE să aprobe planul şi, eventual, să îi suplmenteze.


Ucraina are nevoie, potrivit noului guvern de la Kiev, de 35 de miliarde de dolari pentru următorii doi ani, însă, pe termen scurt, estimările privind necesarul sunt de 4 miliarde. Statele unite au anunţat ieri un împrumut garantat de un miliard de dolari.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: