In continuarea articolului de ieri voi incerca o analiza a realitatilor din Orientul Mijlociu Asiatic, de la Sud spre Nord.
Arabia Saudită. In Arabia Saudită nu au avut loc manifestatii serioase si nici nu vor avea loc (poate niste adunari pro-contra). Schimbarile, daca vor exista, vor fi produse de sus in jos. Schimbari de jos in sus, care sa implice mase populare, sunt putin probabile si de facto ar insemna dezintegrarea statului asa cum a fost construit dupa Primul Razboi Mondial. Arabia Saudită este o monarhie absolută. Succesiunea la tron este ereditară, regele trebuind să fie urmaşul lui Ibn Saud, dar şi electivă, el fiind ales de către un consiliu al familiei regale. De obicei, este ales rege cel mai vârstnic dintre fiii lui Ibn Saud. Instituţia centrală, Guvernul Arabiei Saudite, este de fapt un consiliu de coroana, care intruneste toate fractiunile familiei Ibn Saud. Legea fundamentală adoptată în 1992 a declarat că Arabia Saudită este o monarhie, condusă de descendenţii de sex masculin ai lui Ibn Saud.
La mijlocul secolului al XVIII-lea, Muhammad Ibn al-Wahhab pune bazele unei secte islamice puritane şi militante, câştigând de partea sa pe emirul Muhammad Ibn Saud. Muhammad Ibn Saud a fost fondatorul actualei case regale a Arabiei Saudite. Ibn Saud şi fiul unifica întreaga peninsulă sub autoritatea dinastiei saudite, dar statul Wahhabit este înfrânt. Eşuează astfel prima tentativă de constituire a unui stat saudit. Începând cu 1902, Abd al-Aziz II Ibn Saud (1902 –1953), emir din Nejd şi imam al wahabiţilor, reconstituie statul Wahabit şi uneşte sub autoritatea sa cea mai mare parte a Peninsulei Arabice. La 23 septembrie 1932 el ia titlul de rege al Arabiei.
Quranul este constituţia ţării si este implementata prin jurisprudenta religioasa cunoscuta in occident sub numele de “shari’a”. In 2006 a fost înfiinţat un comitet de principi care voteaza eligibilitatea viitorilor regi şi prinţi moştenitori. Nu sunt recunoscute nici partidele politice sau alegerile naţionale, cu excepţia alegerilor locale, care au avut loc în anul 2005. Puterile regelui sunt teoretic limitate numai de legea religioasa Shari’a şi de tradiţii beduine ale tribului saudit. „Consiliul Consultativ” este compus din 150 cetăţeni arabi numiţi de rege, pentru o perioadă de patru ani pentru a servi unui rol consultativ, de fapt birocratic – cum vor fi implementate hotararile Casei Regale.
Partidele politice sau sindicatele sunt interzise. În anul 1990, Partidul Acţiunii Arabe Socialiste şi Partidul Comunist din Arabia Saudită s-au desfiinţat şi membrii lor au fost eliberaţi din închisoare, după ce au acceptat să îşi înceteze activităţile politice. Conducatorul actual al Arabiei Saudite este Regele Abdullah bin Abdulaziz al-Saud (87), asistat de mostenitorul tronului, Sultan bin Abdul-Aziz Al Saud (83). Conducere absolut geriatrica, insa functionala. Probabil ca regele va fi mostenit de Mutaib bin Abdullah (58), fiul cel mare al regelui Abdullah, comandantul Garzii Regale al Saudiei.
Arabia Saudită detine cele mai mari rezerve de petrol cunoscute pana astazi. Statul Saudit este cel mai mare exportator de petrol din lume, 75% din bugetul statului este bazat pe aceste exporturi. Arabia Saudită este cel mai mare si mai profund stat social din lume. Sauditii sunt cei mai mari donatori (per capita) din lume, cam 50 de miliarde de USD intr-o perioada de 7 ani, numai insa pentru musulmani; wahabismul interzice donatii catre “infideli.” Influenta Arabiei Saudite in lumea musulmana este enorma, fiind paznicii celor mai sfinte locuri ale Islamului – Mecca şi Medina. Prin sumele enorme de bani care sunt pompate musulmanilor din lume, sauditii si-au castigat o influenta politica care se face foarte simtita in Bosnia, Kosovo, Albania si fostele republici sovietice din Asia Centrala. Caderea Arabiei Saudite nu este previzibila in perioada apropiata, dar nici imposibila. O asemenea cadere sau un haos de genul care se petrece astazi in Egipt ar fi o catastrofa.
Emiratele Arabe Unite. Nici aici nu vom asista la manifestatii ale oamenilor nemultumiti. Emiratele Arabe Unite formează o federaţie de şapte state, care sunt conduse de un Conducator (monarh) absolut sau sheic. Guvernul central este format dintr-un consiliu suprem, format din 40 de membri. Conducatorul federaţiei este şi emirul celui mai mare emirat din aceasta federatie, Abu Dhabi (Khalifa bin Zayed Al Nahyan), iar primul-ministru este emirul Dubaiului (Mohammed bin Rashid Al Maktoum), cel mai dezvoltat emirat. Federatia include: Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain, Ras Al-Khaimah, Fujairah. Bogăţia Emiratelor Arabe Unite este bazată in mare măsură pe exploatarea petrolului şi a gazului natural, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din PIB, fiind al treilea producător de petrol din Golful Persic după Arabia Saudită şi Iran (producţia în Irak s-a diminuat considerabil dupa primul razboi din Golf).
Guvernul Emiratelor şi-a diversificat economia pentru a-şi diminua dependenţa faţă de rezervele limitate de petrol. Un rezultat al acestor eforturi este creşterea susţinută a turismului, bazată pe infrastructura hotelieră, deşertică şi de agrement. Preţul relativ scăzut al materiilor prime, clima caldă ce durează aproape tot anul, minunile arhitecturale precum Burj al-Arab şi Insula Palmier şi atitudinea prietenoasă a locuitorilor au făcut ca Emiratele Arabe Unite să fie denumite Hong Kong-ul sau Singaporele Orientului mijlociu.
Emiratele Arabe Unite au o populaţie de 4.5 milioane de cetăţeni. Doar 20% s-au născut pe teritoriul Emiratului; 23% sunt imigranţi arabi de origine iraniană, 50% sunt imigranţi din sudul Asiei şi restul de 7% este compus din imigranţi din alte ţări. Limba oficială este limba arabă. Speranţa de viaţă este de 75 de ani. 77,9% din populaţie este analfabetă. Numărul procentual de copii pe femeie este de 2,43. Credinţa religioasă majoritară este religia musulmană, care este si religia oficială. In Emirat există insa si minorităţi destul de mari de creştini, hinduşi şi budişti.
Singura mare problema a acestei uniuni este demografica. Numarul mare de straini care lucreaza in Emirat si lipsa de egalitate in libertatile civice sunt un butoi de pulbere care poate sa explodeze pe timp de criza. Doua scenarii posibile in viitorul mediu. Vor fi “inghititi” prin afiliere Arabiei Saudite sau se vor alatura unei federatii sunite cu sunitii irakieni. Deocamdata au fost si sunt aparati militar de aliatii americani din zona, Egiptul si Israelul (dupa legea desertului – inamicul inamicului meu este prietenul meu). Caderea Egiptului ar fi o mare tragedie pentru acest Emirat.
Omanul. Omanul este un sultanat ereditar. Seful statului este Sultanul Qaboos bin Said Al Said (71). Sultanul actual poate fi considerat un despot-luminat, Omanul fiind considerat de UNDP (United Nations Development Programme) tara cu cel mai inalt nivel de dezvoltare umana in ultimii 40 de ani. Cu o populatie de 2.7 milioane de locuitori, Omanul este aproape un stat neutru in “nebunia” Orientului Mijlociu. Cu o economie bazata pe extractiile de petrol si rafinarea lui, dar si pe zacaminte importante de cupru si aur, cetatenii tari o duc bine. Bunastarea este asigurata de intelepciunea sultanului Al Qaboos. Ce se va intampla dupa moartea lui, numai Dumnezeu stie, probabil scenariul desenat pentru Emirate poate fi implementabil si aici.
Qatar. Qatarul este un alt Emirat arab din aceasta regiune. Condus de Emirul Hamad bin Khalifa (59), care la randul lui este ereditar si absolut, are o populatie de 800 de mii de locuitori. Qatarul a semnat in 24.2.2010 un tratat de aparare cu Iranul, transformand de facto tara in protectorat Iranian. Important de mentionat ca Al Jazeera, postul de televiziune pan-arab, care si-a castigat locul in media mondiala cu ajutorul subiectelor controversate pe care le transmite, este propietate personala a Emirului bin Khalifa. Deci pentru militantii pentru libertatea presei avand in vedere cele scrise mai sus, va puteti da seama cel fel de libertate si obiectivitate poate avea Al Jazeera. Si Qatarul este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor. In Qatar nu vor avea loc revolutii. Avand in vedere datele mentionate, nu este nevoie de o asemenea revolutie. Revolutia s-a produs deja acum un an.
Kuwait (Kuweit). Kuweit este un alt Emirat arab din aceasta regiune. Condus de Sheicul Sabah (IV-lea) Al-Sabah (82), care a predat o parte din prerogativele conducerii absolute Parlamentului, dupa o criza dinastica , organizand alegeri democratice. Kuwaitul a fost subiectul unei invazii Irakiene in 1990 si a declansat primul razboi din golf. Astazi Emiratul este considerat un “port avion terestru” al Statelor Unite. Kuwaitul este considerat aliat NATO si SUA, de fapt protectorat American. Cu zacaminte de petrol uriase (numarul 5 in lume), pe un teritoriu mic a fost (si este) revendicat de Irak ca teritoriu care face parte din fosta colonie Britanica. Si aici exista posibilitatea de a fi “inghititi” prin afiliere Arabiei Saudite sau se vor alatura unei federatii sunite, cu sunitii irakieni. Problema majora este populatia shiita a Emiratului, care este aproape egala cu cea sunita. Avand in vedere ca shiitii vad Iranul ca protector, sunt posibile probleme de afiliere.
Yemen. Yemenul este republică prezidenţială, conform constituţiei aprobate prin referendum la 16 mai 1991. Amendamentele din 29 septembrie 1994 definesc Yemenul drept republică islamică şi aşează Sharia la baza tuturor legilor ţării. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral. Camera Reprezentanţilor este aleasa prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani. Puterea executivă este exercitată de preşedinte. Şeful statului – preşedintele este ales prin vot direct, pentru un sigur mandat de 5 ani.
În anul 1918, a devenit regat independent. În următoarele decenii, au avut loc confruntări repetate între Adenul sunnit, antiregalist şi prooccidental şi Sanna şiită şi conservatoare. După moartea imamului Ahmed, în anul 1962, un grup de ofiţeri a abolit monarhia şi a proclamat Republica Arabă Yemen. Războiul de opt ani dintre susţinătorii monarhiei şi republicani s-a încheiat cu victoria celor din urmă. În 1967, Frontul Naţional de Eliberare a proclamat Republica Populară a Yemenului de Sud, ceea ce a condus, în realitate, la divizarea ţării. În anii care au urmat, au avut loc confruntări frecvente între statele învrăjbite. În cele din urmă însă, problemele economice au forţat reunificarea Yemenului, care a avut loc la 22 mai 1990. Trebuie mentionat ca shitii si sunitii sunt aproape la egalitate in Yemen, lucru care provoaca conflictele civile repetate. Dar situaţia internă, agravată de starea deplorabilă a economiei, este instabilă şi există pericolul izbucnirii unui nou război civil. Presedintele Ali Abdullah Saleh (65) incearca sa atenueze conflictele, din nefericire cu sanse minime. In ultimele saptamani, continua proteste de strada, care au devenit de ieri sangeroase, cu morti si raniti. Viitorul indica reizbucnirea unui nou război civil.
Precum vedeti, departe de a exista o omogenitate in aceasta mare peninsula. Cateva lucruri sunt clare si extrem de “batatoare la ochi”:
- 1. Bogatia in resurse petroliere a regiunii a transformat zona int-un teatru de razboi politic, care s-a transformat intr-un razboi rece regional, care poate deveni extrem de rapid si un razboi “cald”.
- 2. Interesele enorme ale marilor puteri au facilitat pana acuma o “liniste industriala” benefica tuturor, in special tarilor bogate din regiune.
- 3. Exista tari extrem de sarace in aceasta zona, fara zacaminte petroliere care jinduiesc si ele la o viata mai buna. Vezi Yemenul.4. Conducerile majoritatii statelor din zona sunt extrem de batrane, deci in curand vom vedea noi conduceri. Sunt sanse ca tranzitia sa devina sangeroasa, cu amestecul unor puteri globale sau locale.5. Soarta majoritatii statelor din regiune este strans legata de ceea ce se intampla si se va intampla in zilele urmatoare in Egipt. Un Egipt in haos si slabit este o invitatie pentru un conflict de mari dimensiuni in aceasta regiune.
6. Evenimentele din regiune vor aduce preturile petrolului la cote fara precedent, producand o inflatie devastatoare in occidentul industrializat.
7. Caderea Egiptului in haos va lasa regiunea fara arbitru si va conduce la o confruntare directa si iminenta intre Iran si Israel.
8. Inca nu este clara pozitia si posesiunile politice ale Chinei in regiune, inclin sa cred ca China isi va disputa influenta cu SUA, Uniunea Europeana si Japonia in regiunile vulnerabile, cum ar fi Kuwaitul.
9. Marii perdanti ai situatiei create in Magreb si Nord Africa sunt Statele Unite si UE. Marele castigator este Iranul, care a reusit sa-si exporte “revolutia islamica.
10. ”Nu cred ca vom ajunge la o conflagratie mondiala, mai probabila ar fi una locala. In orice caz, daca vom avea o catastrofa mondiala ea va incepe de aici. Poate a si inceput deja.
Urmarea, în numărul de mâine.
Un răspuns