Trei lucruri trebuie sa cunosti pentru a supravietui in deserturile orientale – cum sa supravietuiesti unui hamsin (furtuna de nisip devastatoare), sa-ti cunosti drumul pana la prima sursa de apa si sa nu ramai singur in mijlocul pustiului. Din nefericire pentru el, fostul faraon octogenar al Egiptului, Hosni Mubarak, cunoscand regulile desertului, nu a putut sa le respecte. Nu a avut cum, nu a observat sau nu a dorit sa vada ce s-a intamplat in cei 30 de ani cat a stapanit Egiptul – aproape o dublare a populatiei (1939 – 17 milione; 1970 – 36; 2009 – 80 de milioane), fara a asigura resursele de supravietuire decenta. Marea tragedie nu este numai cea demografica, ci cea sociala – in grupa de varsta 17-30 de ani sunt 60% someri.
Frustrarea absolventilor de universitati, care nu-si gasesc un loc de munca, este clar o problema care a rabufnit puternic si a creat o masa critica a protestatarilor. Pentru cine cunoaste societatea araba, chiar si cea seculara, faptul ca un tanar ajunge la varsta de 30 de ani necasatorit este o problema. Pentru a te casatori in aceasta societate, chiar seculara dar traditionalista, trebuie sa fii aranjat. Loc de munca si casa. Statutul femeii este greu si nedrept in majoritatea statelor arabe, dar nici un tata nu-si da fata daca mirele nu poate asigura o minima securitate economica si aici nu ma refer de loc la traditia numita “mohar”, adica la faptul ca trebuie sa aduci plocon pentru ca respectivul tata sa-si dea acordul. Fara slujba si locuinta, de unde plocon?
O alta mare gresala a “faraonului” Mubarak a fost faptul ca a dat prea multa crezare “vorbelor dulci” de la Washington si nu a prevazut miscarile de retragere ale Americanilor din aliantele costisitoare si neproductive pentru ei. Mubarak s-a crezut mult prea necesar pe pozitia de aliat strategic principal (impreuna cu Israelul) al Statelor Unite. Iritarile americane au inceput inca pe timpul lui Bush, cand Mubarak nu a sustinut cel de al doilea razboi din Golf si nu a trimis trupe (nici macar simbolic) in Afganistan. Faptul ca Mubarak a fost dictator nu a deranjat pe nimeni la Washington, deranjul este ca a fost un dictator nedisciplinat. A luat multi bani si nu a livrat marfa asteptata de americani – prea multi bani pentru prea putina marfa! Egptul a costat Statele Unite frumusica suma de peste de 75-80 de miliarde din 1989. Socoteala ar fi – 19 miliarde de USD in echipament militar si inca 30 de miliarde de USD in ajutor economic. Daca luam in consideratie faptul ca Egiptului i-au fost sterse datorii de aproximativ 25-30 de miliarde de USD dupa si pentru participarea la alianta impotriva lui Saddam din primul razboi Irakian (Desert Storm), Egiptul este impreuna cu Israelul cel mai mare beneficiar al ajutorului American din Orientul Mijlociu. Multi prea multi bani fata de serviciile prestate, au crezut americanii.
Retragerea Americanilor din Europa nu a fost vazuta de Mubarak ca norii de hamsin care se formau asupra Egiptului. Nici macar noile adieri de la Washington spre Pacific nu au fost vazute de el ca o amenintare – nu a stiut sa-si pregateasca adapostul de furtuna.
Ieri a ajuns la Cairo “ingerul mortii politice” a lui Mubark, onorabilul Frank Wisner. Fost ambasador American la Cairo, fiul unui legendar fondator al CIA, eroul filmului The Good Shepherd (jucat de Robert de Niro), Wisner, prieten apropiat al familiei Mubarak, a facut si face afaceri fabuloase la Cairo. Frank Wisner nu a fost prezentat oficial ca emisar al Casei Albe, desi purtatorii de cuvant ai administratiei au recunoscut ca are un mesaj pentru presedinte (vezi linkul din Foreign Policy). Mesajul probabil ar fi: pleaca! O va face Mubarak? Poate da sau poate nu. Parerea mea ca pana la urma va pleca in clipa cand va crede el ca si-a asigurat mostenirea si ca generalii LUI il vor mosteni, ai lui si nu ai altora.
Fara indoiala ca pasul american a fost gandit, fara indoiala ca el aduce niste beneficii de fatada americanilor pentru o scurta perioada de timp. El este periculos intr-un viitor mai indelungat, din nefericire nu prea indelungat. Presa israeliana de astazi se intreaba daca viitorul aliat abandonat va fi Israelul.
Faptul ca Presedintele Israelului Shimon Peres l-a sustinut public pe Mubarak si Premierul Israelian nu a dorit sa discute problema cu Hillary Clinton ci cu Presedintele Obama, arata doua lucruri. Israelieni sunt ingrijorati si asta poate duce la o panta agresiva in Orientul Mijlociu si ca Hillary Clinton si-a pierdut orice influenta in regiune.
Inopinat, unul dintre elementele constante în ultimele decenii ale strategiei israeliene de securitate s-a dovedit a fi foarte fragil – frontiera comună cu Egiptul, protejată de către primul tratat de pace intre evrei si arabi. Conform estimărilor israeliene, mişcarile din Egipt pot aduce la putere, în orice caz, forţe politice islamiste. Alianţa strategică a Israelului cu Turcia s-a destrămat din cauza noii politici, de sorginte pan-islamica a lui Erdogan, si slabirea influentei armatei turce, războiului din Fâşia Gaza şi intervenţiei sângeroase a marinei israeliene împotriva flotei Free Gaza, acestea fiind numai pretexte pentru implementarea unei noi politici neo-otomane la Ankara. La est, regele Abdullah al Iordaniei este mult prea slab pentru a fi un partner valabil, el fiind nevoit sa fie mai sfant decat papa in chestiuni care ii ameninta stabilitatea regimului. La nord, în Liban, a ajuns la putere organizaţia extremistă Hezbollah, iar în Cisiordania, liderul Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, a fost pus în urma dezvăluirilor canalului de ştiri Al Jazeera cu spatele la zid pe plan intern.
Israelul se simte slabit, la randul lui. Israelienii cunosc regulile desertului – au o singura optiune – sa-si slabeasca dusmanii atat de mult ca ei sa nu mai fie o problema pentru o perioada. Asta inseamna o conflagratie de proportii. Faptul ca fostul Sef de Stat Major Gabi Aschenazi a fost rugat deocamdata sa nu-si paraseasca postul in locul noul numit, Genelalul Yoav Galant, care se pare are niste probleme administrative, intareste opinia mea mentionata mai sus.
Europa si-a facut prezenta prin Angela Merkel, care a sosit in Israel cu o delegatie care continea 3 ministri in afara Cancelarului. Toti vor sa asigure pacea in Orientul Mijlociu. E bine ca se intampla asa, din nefericire nici Europa si nici America nu trebuie sa traiasca intr-un “cartier” atat de dificil.
Delegatia germană in Israel a calificat întâlnirea cu şeful cabinetului israelian drept „foarte pragmatică şi serioasă”. Angela Merkel a declarat în faţa ziariştilor:
„Din punctul meu de vedere, ceea ce noi numim procesul de pace din Orientul Apropiat devine în prezenta situaţie de o importanţă fundamentală. Vrem soluţia celor două state, un stat evreu şi un stat palestinian, pentru care Germania s-a tot implicat. Am declarat de asemenea că, din punctul meu de vedere, negocierile trebuie reluate neîntârziat, cât mai rapid cu putinţă.” Prin „ceea ce se întâmplă în jurul Israelului”, după cum a declarat textual Angela Merkel, nevoia reluării discuţiilor.
Şefa executivului german a declarat în legătură cu discuţia telefonică avută duminică, 30.01, cu preşedintele egiptean Hosni Mubarak, că în următoarele zile sunt de mare importanţă „deciziile înţelepte”.
Întrebată despre manifestaţia programată să se desfăşoare marţi, 01. 02, la Cairo, la care sunt aşteptaţi mai bine de un milion de demonstranţi, şi despre greva generală din Egipt, Merkel a declarat la Ierusalim că este obligatoriu ca dialogul să se poarte paşnic şi libertatea de opinie şi de întrunire să fie respectată.
„Acest dialog este, după părerea mea, o precondiţie necesară şi obligatorie, pentru ca astfel de mişcări greviste de amploare să redevină procese paşnice sau mai liniştite, favorabile unor reforme reale. Preşedintele a anunţat reforme, dar este evident că nu s-a ajuns încă la situaţia în care protestatarii să se simtă din nou mulţumiţi.”
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat îngrijorat de o posibilă „evoluţie rapidă” în Egipt, fiindcă ţării îi lipseşte „structura democratică” necesară unui proces democratic. În cazul Iranului s-a putut vedea cum regimul represiv al Şahului a fost înlocuit de un sistem islamic, a declarat Netanyahu, referindu-se la revoluţia islamică din 1979. Perspectiva ca şi în Egipt să se desfăşoare ceva similar ar fi, după cum a declarat Netanyahu, „o primejdie cumplită pentru pace”. (Sursa si citate: Deutsche Welle)
Arabia Saudita, Emiratele si Kuweitul se simt amenintate, au si de ce. Masele sarace din Orientul Mijlociu se simt nedreptatite pentru ca sunt lasati la masa saracilor, fara un orizont de speranta in ceva mai bun. Am impresia ca Statele Unite chiar daca nu au inceput aceasta manevra politica au contribuit serios la derularea ei.
In concluzie: Orientul Mijlociu a intrat in “zilele sacalilor”, cand aceste animale de prada vor incerca sa inhate teritoriul lasat dupa disparita leilor. Din nefericire, masele de antilope vor fi degustate astazi sau mai tarziu. Mult prea tarziu de inteles pentru administratia Obama.
Pragmatic vorbind se pot dezvolta trei scenarii:
Primul scenariu. Tranzitie calma in Egipt si inscaunarea directa sau indirecta a unui nou general. Scenariul este dependent de personalitatea noului “faraon” si felul in care tranzitia va fi prezentata poporului. Cred ca daca Omar Suleiman va fi ales ca omul-tranzitie, se va pastra o stabilitate tactica in regiune, fara insa a se ajunge la un nou echilibru strategic.
Al doilea scenariu. Fratii Musulmani vor deveni forta predominanta in Egipt cu sau fara masca numita “El-Baradei” si avand in vedere ca aproape mai mult ca sigur tratatul cu Israel va fi anulat, probabil ca Israelul va fi nevoit sa actioneze impotiva Hamasului pentru a-si sustine optiunea Fatah-Abass, cu care are tratat si “foaie de parcurs”.
Al treilea scenariu va fi cel cu care mi-am intitulat articolul “Ziua şacalilor” in care se va cauta un nou echilibru strategic in Orientul Mijlociu. Acest echilibru se poate castiga numai cu multa, multa violenta!
Americanii au gresit – cand divortezi intotdeauna exista un partaj, in majoritatea cazurilor el nu este amiabil. Statele Unite au divortat si de Orientul Mijlociu.
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri