miercuri

14 august, 2024

9 iulie, 2024

Aproape 50% dintre români nu se consideră ca fiind nici de stânga, nici de dreapta, iar 15% nu ştiu ce înseamnă ”de stânga” sau ”de dreapta”, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Sondajul constată, de asemenea, că sunt mai numeorși angajații din mediul privat care se consideră neutrii.

Remus Ştefureac, director INSCOP Research, explică aceste rezultate printr-o posibilă mutare a ideologiilor, în România, spre centru, care se reflectă și în percepția celor inetrvievați:

”E posibil să vorbim despre un fenomen mai larg de transformare a ideologiilor politice, perceput şi la nivelul populaţiei, o mutare spre centru sau spre o zonă de neutralitate în care identitatea politică nu mai este atât de clară şi orientată după reperele tradiţionale. Din acest punct de vedere, o schimbare a vocabularului politic ar putea deveni inevitabilă atunci când descriem partidele politice din România”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Auto-identificare ideologică

  • 13.4% dintre români se consideră ca fiind mai degrabă de stânga

  • 19.1% mai degrabă de dreapta

  • 49.2% nici de stânga, nici de dreapta

  • 15% spun că nu ştiu ce înseamnă ”de stânga” sau ”de dreapta”

  • 3.4% nu ştiu sau nu răspund.   

Nivel de cultură politică scăzut, dar și o abandonare a ideologiilor – Remus Ștefureac

”Datele sondajului INSCOP Research surprind o schimbare de paradigmă majoră în modul în care se percep românii din punctul de vedere al ideologiilor politice. Astfel, doar o treime dintre cetăţeni se mai identifică de dreapta (19,1%) sau de stânga (13,4%), în timp ce două treimi fie nu se plasează în cele două curente politice (nici de stânga, nici de dreapta – 49,2%), fie declară că nu ştiu ce înseamnă stânga sau dreapta (15%). Acest abandon al ideologiilor se observă şi în rândul votanţilor partidelor politice. Astfel, 43% dintre votanţii PSD nu se consideră nici de stânga, nici de dreapta, 46% dintre votanţii PNL nu se consideră nici de stânga, nici de dreapta, 40% dintre votanţii USR şi 44% dintre votanţii AUR nu se consideră nici de stânga, nici de dreapta. Datele cercetării nu arată neapărat un nivel de cultură politică scăzut. Explicaţiile pot fi date de inconsistenţa partidelor politice în explicarea afilierii ideologice şi a reflectării discursului în acţiuni şi măsuri concrete. De asemenea, e posibil să vorbim despre un fenomen mai larg de transformare a ideologiilor politice, perceput şi la nivelul populaţiei, o mutare spre centru sau spre o zonă de neutralitate în care identitatea politică nu mai este atât de clară şi orientată după reperele tradiţionale. Din acest punct de vedere, o schimbare a vocabularului politic ar putea devini inevitabilă atunci când descriem partidele politice din România”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Femeile și angajații din privat, categoriile cu cele mai mari ponderi ale neutrilor din punct de vedere ideologic

Profilul celor care nu se consideră nici de dreapta, nici de stânga arată că şi votanţii partidelor politice se plasează în această zonă de neutralitate ideologică:

Nu se consideră nici de stânga, nici de dreapta:

  • 43% dintre votanţii PSD

  • 46% dintre votanţii PNL

  • 40% dintre votanţii USR

  • 44% dintre votanţii AUR

Femeile care se consideră de centru, mai numeroase decât bărbații:

  • 44% dintre bărbaţi şi 54% dintre femei
  • 47% dintre tinerii de 18-29 de ani nu se declară nici de stânga, nici de dreapta
  • 53% din populaţia de 30-44 de ani
  • 52% dintre cei de 45-59 de ani
  • 45% dintre cei cu vârsta de este 60 de ani.

Angajații care se consideră neutrii, mai numeroși în privat:

  • Persoanele cu studii primare declară cel mai scăzut nivel de neutralitate ideologică (37%)

  • Nu se declară nici de stânga, nici de dreapta 51% dintre cei cu studii medii şi 52% dintre românii cu studii superioare

  • Angajaţii din sectorul privat se declară mai neutrii ideologic (56%) decât angajaţii la stat (48%).

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: