joi

28 martie, 2024

4 martie, 2011

Primul-ministru Emil Boc i-a asigurat, vineri, pe şefii Grupului Vodafone, că Executivul de la Bucureşti sprijină investitorii străini care aduc bani  în România, iar CEO-ul companiei i-a prezentat premierului un plan de investiţii de 500 de milioane de euro în următorii cinci ani.

”Reprezentanţii Vodafone au prezentat primului-ministru evoluţia companiei şi planurile pe următorii cinci ani, preconizează o investiţie de peste 500 de milioane de euro pe piaţa românească”, a declarat ministrul comunicaţiilor, Valerian Vreme, care a participat la întâlnirea de la Guvern.

Potrivit acestuia, investiţiile companiei vor fi în dezvoltarea reţelelor, în tehnologii şi vizează evoluţia susţinută a subsidiarei din România.


În schimb, premierul Emil Boc a afirmat că Guvernul va continua să susţină mediul de afaceri şi să stimuleze investitorii români şi străini să-şi menţină şi să-şi extindă afacerile în România.

”Sprijinim investiţiile străine şi naţionale pentru că scopul nostru comun este menţinerea şi crearea de locuri de muncă”, a subliniat primul-ministru, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Pe agenda discuțiilor a fost și amenda de 63 de milioane de euro, primită de Vodafone şi Orange?

La întâlnirea de la Palatul Victoria, anunţată public de guvern cu câteva ore înainte, oficialii Vodafone ar fi ridicat şi problema amenzii stabilite de Consiliul Concurenţei, potrivit unor surse citate de Mediafax.


”Reprezentantii Vodafone au ridicat problema amenzii primite de la Consiliul Concurenţei si i-au spus premierului că, în opinia companiei, decizia este exagerată şi va fi contestată în instanţă”, spun surse citate de Mediafax.

Ministrul Valerian Vreme a negat că subiectul amenzii ar fi fost abordat în cadru oficial.

”La nivel acesta nu am purtat astfel de discuţii. Amenda a fost dată de o entitate independentă de noi”, a spus ministrul comunicaţiilor.

În urmă cu două săptămâni, companiile Orange România şi Vodafone România au fost amendate cu 63 milioane euro, de către de Consiliul Concurenţei, pentru abuz de poziţie dominantă.

Amenda-record a fost decisă în urma a două investigaţii declanşate la finalul anului 2009 privind înţelegeri ale operatorilor de telefonie pe piaţa produselor preplătite.

Prima investigaţie a fost lansată în urma unei plângeri şi a vizat o posibilă înţelegere între Orange şi distribuitorii acesteia de a nu vinde produse către anumiţi agenţi economici.

Cea de-a doua anchetă a Consiului, din oficiu, se referă la presupuse practici anticoncurenţiale prin stabilirea preţurilor de revânzare şi înţelegeri între agenţii economici implicaţi pe lanţul de distribuţie Orange, Vodafone şi Cosmote.

Companiile amendate au anunţat că vor contesta amenda în instanţă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: