Evenimentul

”Referendumul pentru Familie”: Legislație nouă, din categoria ”Totul pentru fraudă”

Referendumul, denumit generic ”Pentru Familie”, la care românii sunt chemați, sâmbătă și duminică, la urne, oferă puține garanții că rezultatele comunicate vor fi corecte. Suspiciunea… Mai mult

05.10.2018

Analiză

„Inflaţia industrială”, peste ”inflația populară” – Energia, deja cu 14% mai scumpă: Lumini, umbre şi implicaţii

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a scăzut uşor în luna august 2018, până la 5,86%, dar a rămas semnificativ peste inflaţia preţurilor la consumator, măsurată… Mai mult

03.10.2018

Evenimentul

”Nu am venit să dau socoteală!” Cele două ”Viorici” și criticile dure ale partidelor din Parlamentul European

De două ori a vorbit miercuri premierul Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European: o dată ca să prezinte mesajul cu care a fost trimisă de… Mai mult

03.10.2018

La obiect

Raport finalizat la nivelul anului 2017 – investițiile străine au depăşit 75 de miliarde de euro. Domeniile către care s-au îndreptat banii

Soldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a crescut anul trecut la 75.581 milioane  euro, dar în echivalent raportat la PIB s-au diminuat de… Mai mult

02.10.2018

Articole despre «liber schimb»

Consiliul Afaceri Externe: Concluziile privind negocierea acordurilor comerciale cu terţii

Consiliului Afaceri Externe al UE va decide, de la caz la caz, separarea dispozițiilor privind investiţiile în acorduri comerciale cu terţii, respectiv ale țărilor membre,… Mai mult

22.05.2018

Christine Lagarde: “Putem vedea nori din ce în ce mai sumbri la orizont” chiar dacă tabloul general e luminos

Tabloul general al economiei globale este optimist, a declarat marți șefa FMI, Christine Lagarde, dar ea și-a exprimat îngrijorarea legată de tensiunile dintre SUA şi… Mai mult

11.04.2018

Comerţul global: UE caută înțelegeri avantajoase din Australia până în Argentina, ori de unde se retrag SUA

Uniunea Europeană pune la cale negocieri privind schimburile comerciale cu țările din zonele care nu vor mai fi acoperite de tratate similare ale SUA. Sunt… Mai mult

27.07.2017

Acordul CETA de liber schimb între UE şi Canada a primit un aviz cheie de la o comisie a Parlamentului European

Acordul de liber schimb dintre UE și Canada este cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare, după ce Comisia pentru comerț internațional a… Mai mult

24.01.2017

Acordul UE-SUA: Pozițiile din care se pleacă la negocieri

Negocierile începute luna aceasta între oficialii de la Washington și cei de la Bruxelles pentru acordul de liber schimb SUA-UE pleacă de la o situație… Mai mult

10.07.2013

Republica Moldova a finalizat negocierile de comerț liber cu Uniunea Europeană

Republica Moldova a finalizat miercuri negocierile pe marginea Acordului de comerţ liber aprofundat și cuprinzător cu Uniunea Europeană, documentul urmând să fie parafat la summitul… Mai mult

12.06.2013

Merkel la Chișinău, vizită istorică: Transnistria, vize, aderare dar ”pas cu pas”

Cancelarul german Angela Merkel a făcut, miercuri, o vizită de o zi la Chișinău, aceasta fiind prima vizită a unui șef de guvern german în… Mai mult

22.08.2012

Stiri

Ministrul Muncii: Salariul minim ar putea crește de la 1 noiembrie. Olguța Vasilescu îi contrazice și pe Florin Cîțu, și pe Eugen Teodorovici

Vladimir Ionescu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că instituţia pe care o conduce lucrează la creşterea salariului minim pe economie de la… Mai mult

Stiri

Moody’s a retrogradat ratingul Italiei la Baa3, o treaptă doar peste categoria ”junk”

Iulian Soare

Moody’s a retrogradat vineri ratingul Italiei de la nivelul Baa2 la Baa3, cu o treaptă peste categoria junk, din cauza îngrijorării provocate de planurile bugetare… Mai mult

Stiri

Ionuț Dumitru: Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii, probleme mari la CAS

Razvan Diaconu

România ar trebui să se gândească la impozitarea muncii, a declarat, vineri, pentru Agerpres, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. “Trebuie să ne gândim la impozitarea… Mai mult

Stiri

Ordonanța de modificare a legilor justiției ajunge totuși pe masa CCR, la sesizarea Curții de Apel București

Vladimir Ionescu

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri sesizarea CCR în cazul ordonanţei de urgenţă promovate de Tudorel Toader, prin care au fost aduse modificări legilor… Mai mult

Stiri

Ministrul Teodorovici spune că va propune scăderea termenului de prescriere a datoriilor la 2 ani

Razvan Diaconu

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat că nu este de acord cu modul de acţiune al ANAF în ceea ce priveşte impozitarea nunţilor şi, în… Mai mult

Stiri

Articolele concrete pe care le contestă Comisia de la Veneția din noua legislație penală

Vladimir Ionescu

Avizul dat de Comisia de la Veneția referitor la modificările aduse Codului Penal și Codului de procedură penală enumeră o serie de articole modificate sau complet noi pe care organismul… Mai mult

Stiri

Președintele Iohannis cere demisia ministrului Justiției, pe care îl acuză de ”comportament iresponsabil”

Mariana Bechir

“Ministrul Justiției și-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-și prezenta demisia din funcție”, precizează președintele Klaus Iohannis, într-un comunicat emis vineri de Administrația Prezidențială.… Mai mult