miercuri

26 iunie, 2024

16 iunie, 2024

Primul summit consacrat păcii în Ucraina, desfîșurat în Elveţia, face apel la „implicarea tuturor părţilor” din conflict în demersurile de încetare a ostilităţilor, conform copiei comunicatului final obținute de AFP.

Este însă de aşteptat ca nu toţi participanţii la reuniune să semneze textul, menționează agenția, citată de Agerpres.

Textul, susţinut de marea majoritate a celor circa 100 de participanţi, reafirmă „principiile suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a tuturor statelor, inclusiv Ucraina”.


„Considerăm că pentru a ajunge la pace este nevoie de participarea tuturor părţilor şi dialog între toate părţile. Am decis de aceea să luăm măsuri concrete, pe viitor, în domeniile menţionate mai sus, cu un angajament sporit al reprezentanţilor tuturor părţilor”, se adaugă în document.

Comunicatul mai precizează că „securitatea alimentară nu trebuie în niciun caz militarizată”, în contextul în care invazia Ucrainei, unul din principalii exportatori de cereale din lume, a avut repercusiuni dramatice asupra aprovizionării, la fel şi oprirea exporturilor de îngrăşăminte ruse.

În fine, comunicatul cere eliberarea tuturor prizonierilor de război, precum şi a „copiilor ucraineni deportaţi ilegal”.

Este de aşteptat ca declaraţia finală să nu fie semnată de toţi participanţii, dar mai mult din cauza formulării şi nu a lipsei de susţinere, a indicat cancelarul austriac Karl Nehammer, citat de dpa.


„De aceea nu sunt prea preocupat dacă nu semnează toată lumea acum”, a adăugat cancelarul austriac.

Ursula von der Leyen: Summitul din Elveţia a adus pacea mai aproape de Ucraina

Summitul din Elveţia din acest weekend a adus pacea mai aproape de Ucraina, dar nu se va ajunge la pacea reală doar cu un pas, iar drumul până la ea va necesita răbdare şi determinare, a declarat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Nu a fost o negociere de pace pentru că (preşedintele rus Vladimir) Putin nu este serios în privinţa opririi războiului, ci insistă asupra capitulării, cedării de teritoriu de către Ucraina, chiar dacă nu este vorba de teritoriu ocupat în prezent”, a adăugat ea, citată de Reuters.

În ceea ce-l priveşte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a explicat în conferinţa de presă că participanţii la summit au convenit să continue lucrul în grupuri speciale şi că, după ce „planurile de acţiune pentru pace” vor fi gata, va putea fi organizat un al doilea summit.

România susține formula de pace a preşedintelui Zelenski

România a susţinut de la început formula de pace a preşedintelui Volodimir Zelenski, iar „aşa-zisa formulă de pace” a Rusiei este necredibilă, a declarat duminică ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, după ce a participat la Summitul Global pentru Pace dedicat Ucrainei.

Şeful diplomaţiei române a arătat că summitul găzduit de Elveţia a fost un succes, prin numărul mare de participanţi, dar şi prin acordul statelor că pacea în Ucraina trebuie să se bazeze pe Carta ONU şi pe dreptul internaţional.

„Am participat, ieri şi astăzi, la Summitul Global privind pacea în Ucraina, găzduit de Elveţia, la Buergenstock. Evenimentul a fost organizat la solicitarea preşedintelui Zelenski, iar la lucrările summitului s-a înregistrat o largă participare internaţională – peste 100 de state şi organizaţii internaţionale de pe toate continentele. Este un eveniment important, considerat de succes prin participarea largă şi prin acordul statelor participante, că acest proces, care este de altfel la început, trebuie să se bazeze pe Carta ONU şi pe dreptul internaţional. Au fost discutate trei teme prioritare de pe agenda Ucrainei, în cadrul formulei de pace prezentate de preşedintele Zelenski, şi anume securitatea nucleară, securitatea alimentară şi aspectele umanitare. Practic, au fost discutate în detaliu principiile care să stea la baza unei viitoare păci. Evident, este un proces de durată, dar faptul că au fost foarte mulţi participanţi de pe toate continentele arată interesul ţărilor de a găsi soluţii şi faptul că ordinea internaţională bazată pe reguli rămâne un fundament important al relaţiilor internaţionale”, a precizat Luminiţa Odobescu, pentru Agerpres.

(Citiți și: ”Elveția / Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina a început. China lipsește, Rusia nu e invitată”)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: