Romgaz (SNG) vrea să renunţe la două perimetre petrolifere concesionate în Slovacia, unde lucrările nu mai pot continua din cauza acţiunilor violente ale comunităţii locale.
Compania deţine câte o participaţie de 25% în trei perimetre din Slovacia, aflate în faza de explorare. Până acum, Romgaz a participat cu suma de 6,65 milioane de euro la operaţiunile din aceste zone, potrivit datelor Romgaz, citate de Agerpres..
Reprezentanţii Romgaz menţionează că nu s-au putut realiza operaţiuni de foraj în aceste perimetre din cauza opoziţiei „vehemente şi chiar violente” a comunităţii locale, în urma căreia a fost sistată activitatea.
„Blocarea activităţii în perimetrele explorate se datorează atât opoziţie foarte vocale din partea comunităţilor locale, a organizaţiilor nonguvernamentale şi de mediu, care au intentat numeroase acţiuni în instanţă împotriva operatorului, cât şi lipsei de suport instituţional din partea autorităţilor centrale, Ministerului Agriculturii şi Ministerului Mediului”, se arată într-un referat întocmit de companie pentru acţionarii săi.
Oficialii Romgaz mai arată că doar într-unul din cele trei perimetre au obţinut acordul verbal al proprietarilor privind continuarea operaţiunilor. De aceea, propunerea înaintată acţionarilor este de a renunţa la două perimetre şi de a prelua participaţia unei alte companii în cel de-al treilea perimetru, în care se estimează că operaţiunile vor putea continua.