Premierul slovac Robert Fico (foto) şi-a prezentat miercuri demisia, cerută de opoziţie, după asasinarea în februarie a unui jurnalist care ancheta cu privire la corupţie, Jan Kuciak, relatează AFP.
”Astăzi mi-am oferit demisia preşedintelui Republicii. Dacă preşedintele o acceptă, aunt pregătit de demisionez mâine”, a anunțat miercuri premierul slovac.
În Slovacia au avut loc vineri cele mai mari manifestaţii de după 1989. Aproximativ 50.000 de oameni au ieşit în stradă în Bratislava, iar alte mii în alte oraşe.
Robert Fico, aflat la putere zece din ultimii 12 ani, depune eforturi să păstreze coeziunea Guvernului său de coaliţie în faţa undei de şoc provocate în ţară de asasinarea lui Kuciak şi a logodnicei sale.
Cel mai apropiat aliat al său, ministrul de Interne Robert Kalinak a demisionat luni, după ce mulţi membri ai coaliţiei guvernamentale şi lideri ai societăţii civile i-au cerut demisia din cauză că nu a putut garanta o investigaţie independentă privind uciderea lui Jan Kuciak.
Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, a cerut “remanierea radicală” a guvernului sau organizarea unor alegeri anticipate.
Robert Fico deţine funcţia de premier al Slovaciei din anul 2012.
La 25 februarie, Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, şi prietena lui, Martina Kusnirova, au fost descoperiţi morţi în locuinţă după ce poliţia a fost alertată de o rudă a victimelor. Jurnalistul a fost împuşcat în piept, iar femeia a fost împuşcată în cap.