11 decembrie, 2017

După modificările votate săptămâna trecută la Comisia de Buget din Camera Deputaților, instituțiile publice sunt singurele scutite de obligația de a plăti contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii într-un cont de TVA al furnizorului/prestatorului care aplică mecanismul plății defalcate a TVA.

Justificarea oficială a acestei decizii: Exceptarea se face, potrivit documentului,  ”datorită sistemului de evidenţă contabilă şi a procedurilor de achiziţie publică, aspecte ce îngreunează aplicarea acestui mecanism de defalcare a TVA.”

Decizia Comisiei este contrară scopului inițial al Ordonanței – ministerul de Finanțe și premierul Tudose explicau în urmă cu câteva luni, când au vorbit de posibilitatea ca guvernul să introducă Split TVA, că firmele de stat vor fi primele care vor intra în acest sistem.

Cine intră obligatoriu în sistemul de plată defalcată al TVA


Au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art.316 din Codul fiscal, pentru încasarea și plata TVA, și instituțiile publice înregistrate în scopuri de

TVA potrivit art.316 din Codul fiscal pentru încasarea TVA, care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:

  • a) la 31 decembrie 2017 inregistreaza obligatii fiscale reprezentand TVA, restante conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepția celor a caror executare silita este suspendata in conditiile art. 235 din Codul de procedura fiscala, in cuantum mai mare de 15.000 de lei in cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei in cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, daca aceste obligatii nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018
  • b) incepand cu data de 1 ianuarie 2018 inregistreaza obligatii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Codul de procedură fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadenta, cu exceptia celor a caror executare silita este suspendata in conditiile art. 235 din Codul de procedura fiscala, in cuantum mai mare de 15.000 de lei in cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei in cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor.
  • c) se află sub incidenţa legislației naționale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Înscrierea în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA se face de organul fiscal competent începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care compania se află într-una din situațiile descrise mai sus.

Odată listat în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA, o firmă căreia i s-a aplicat procedura dar și-a achitat datoriile poate renunța la aplicarea mecanismului plății defalcate a TVA, la sfârșitul anului fiscal, dar nu mai devreme de 1 an de la data înscrierii în respectivul registru.

Descărcați AICI toate modificările decise la Camera Deputaților

Proiectul, retrimis pentru 24 de ore la Comisie


Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni să introducă pe ordinea de zi a plenului, imediat după ședința solemnă de comemorare a Regelui Mihai și votul pe una dintre legile justiției, dezbaterea și votul proiectului de aprobare a Ordonanței Split TVA.

După consumarea primelor două puncte, surpriză- grupul PSD din Camera Deputaților a propus, și a obținut, retrimiterea pentru o zi a proiectului de lege la Comisia de Buget-Finanțe.

(Citiți și: ”Noua metodă de plată a TVA pe achizițiile publice, explicată de ministrul Finanțelor: Modelul italian”)

Solicitarea grupului PSD a venit după o scurtă discuție a premierului Mihai Tudose cu președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și cu președintele Comisiei de Buget, Viorel Ștefan, fost ministru de Finanțe.

Nu a fost comunicat foarte clar motivul amânării dezbaterilor pe proiectul de lege.

Adoptată de guvern pe 30 august, ordonanța Split TVA a provocat nemulțumirea întregului mediu de afaceri, ale cărui proteste constante au făcut ca Senatul să aducă câteva modificări, pe data de 31 octombrie, ale formei adoptate de guvern.

Camera Deputaților, mai precis Comisia de Buget, a reușit să dea raport favorabil proiectului abia la un al doilea vot, aducând alte 25 de amendamente ordonanței, unele de formă, altele de fond.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: