12 noiembrie, 2015

executie-bugetara-La nouă luni, bugetul general consolidat înregistra un excedent de 6,1 miliarde de lei, respectiv 0,87% din PIB. Rezultatul pozitiv nu are, însă, legătură cu o mai bună încasare a veniturilor: ci cu tăierea bugetelor de investiții, în special în administrația locală.

***

În primele trei trimestre, încasările au fost mai mici decât cele programate şi asumate prin legea bugetului, reiese din rapoartele publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).


Astfel, în primul trimestru, la bugetul general consolidat s-au încasat 54,9 miliarde de lei, cu 0,2 miliarde de lei mai puţin decât în program. În trimestrul al doilea, veniturile realizate au fost cu 2,7 miliarde de lei mai mici decât cele programate, iar în trimestrul al treilea cu 1,2 miliarde.

Excedentul s-a realizat prin necheltuirea banilor publici pe investiții. În primele nouă luni ale anului, Guvernul a cheltuit sub 90% din ce şi-a asumateconomii s-au făcut, cu precădere, la investiţii şi la dobânzi, unde România a beneficiat de costuri mai reduse de împrumut.

Sumele decontate de Comisia Europeană au fost mai mici decât cele prinse în buget, lipsa banilor comunitari fiind „compensată” pe partea de cheltuieli de la cofinanţarea proiectelor din fonduri europene.

Tot pentru „echilibrarea finanţelor publice” au fost tăiate investiţiile finanţate exclusiv din bani publici, respectiv cheltuielile de capital, reiese din rapoartele cu privire la execuţia bugetară din primele trei trimestre ale anului.

program realizari
Sursă date: Ministerul Finanţelor Publice (MFP)

Trimestrul al treilea


În trimestrul al treilea din 2015, gradul de realizare al veniturilor a fost de 98%, în condiţiile în care executivul se aştepta să încaseze de la Comisia Europeană 5,7 miliarde de lei în contul plăţilor efectuate. În realitate, de la Bruxelles s-au decontat doar 3,6 miliarde de lei.

Absorbţia slabă a fondurilor europene a fost „corectată” contabil pe partea de cheltuieli, unde Guvernul a plătit doar 5 miliarde de lei pentru proiectele cu finanţare din fonduri externe, cu două miliarde de lei mai puţin decât îşi asumase. La alte capitole bugetare, cum ar fi cheltuieli de personal sau cheltuieli pentru bunuri şi servicii, economiile făcute de executiv au fost mai modeste.

În perioada iulie-septembrie, cheltuielile de personal au fost cu 139 de milioane de lei mai mici decât cele din program, iar cele pentru bunuri şi servicii cu 773 de milioane de lei, gradul de realizare fiind de 98.9% respectiv 92,9%. Pe de altă parte, gradul de realizare al cheltuielilor de capital a fost de numai 79,3%.

Practic, sumele plătite pentru investiţii au fost cu aproape un miliard de lei mai mici decât cele asumate, reiese din datele aferente trimestrului al treilea, publicate la finele săptămânii trecute de MFP.

Probleme la fonduri europene

Rezultatele din perioada iulie-septembrie confirmă practic filosofia din spatele cheltuirii banilor publici. În graficul de mai jos este ilustrată evoluţia încasărilor de la UE şi a plăţilor pentru cofinanţare.

În primul trimestru, neîncasări de 3,6 miliarde de lei au fost compensate prin economii de 3,9 miliarde de lei de la cofinanţări. În trimestrul al doilea, neîncasări de 2,8 miliarde de lei au fost „corectate” prin reduceri de cofinanţări de 2,9 miliarde de lei.

De altfel, rata absorbţie fondurilor europene a crescut cu numai 7,85 puncte procentuale în primele nouă luni ale anului, de la 44,89% în decembrie 2014, la 52,74% la finele lunii septembrie 2015, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene.

program realizari
Sursă date: Ministerul Finanţelor Publice (MFP)

La capitolul cheltuieli de capital, Guvernul ar fi trebuit să realizeze în primele nouă luni ale anului investiţii de 16 miliarde de lei.

În realitate, acestea au fost de 7,6 miliarde de lei, gradul de realizate fiind de 47,4%.

Sumele economisite per total de guvern se regăsesc în creșterile salariale la bugetari și în măsurile de relaxare fiscală cu miza pe consum.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: