Anul trecut, proporţia tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani care locuiau în gospodării supraaglomerate a fost de 26,7% la nivelul UE, cu mult peste media întregii populaţii a Uniunii ( 17,5%).
Şi la acest capitol, România apare în statistica publicată de Eurostat pe un nedorit prim loc, cu 65,1% la tineri şi 47% din totalul populaţiei.
La polul opus s-a situat Malta, cu un procentaj de populaţie „înghesuită” de 4% în rândul tinerilor şi 2,6% în rândul întregii populaţii.
Nu mai puţin de zece state membre UE au consemnat în 2017 rate de supraaglomerare mai mari faţă de media europeană, dintre care şapte ( Slovacia, Letonia, Polonia, Croaţia, Ungaria, Bulgaria şi România) au raportat că mai mult de jumătate din populaţia tânără se afla în deficit de spaţiu de locuit.
Ca diferenţă la nivel de puncte procentuale în privinţa supraaglomerării între tineri şi populaţia generală, pe primul loc s-a situat Bulgaria (cu aproape 20 pp), dar ca raport mai mare de dublu în această privinţă apar în statistica europeană Danemarca, Olanda, Cipru, Suedia şi Finlanda, ţări în care dezavantajul legat de vârstă apare ca relativ mai ridicat.
Din datele prezentate comparativ pentru vestul şi estul continentului, se poate vedea că există o condiţionare legată de nivelul de dezvoltare dar şi una socio-culturală ( vezi cazul Italiei, care are vaori cam de patru ori mai mari decât Franţa sau Germania).
Marea surpriză o prezintă datele pentru Spania, care arată că se poate face o politică eficientă în acest domeniu.
Dincolo de inconvenientele de zi cu zi ale traiului înghesuit, consecinţele acestui adevărat fenomen social se vădesc în posibilităţile de dezvoltare personală, de învăţare şi avans într-o carieră, precum şi de întemeiere a unei familii, implicit de a face copii şi de a nu mai avea o rată negativă de creştere a populaţiei la nivel naţional.
De aceea, situaţia ar impune măsuri mult mai hotărâte de remediere a situaţiei ( cu alocarea prioritară a fondurilor publice către tineretul fără condiţii decente de locuit şi nu către votanţii mai în vârstă care un confort mult mai clar în materie de locuit – datele cele mai recente arătau cam 0,8 persoane/cameră în gospodăriile de pensionari şi 1,6 persoane/cameră în cele de salariaţi).
Deja unul din patru români apţi de muncă a părăsit ţara, nu doar din lipsa locurilor de muncă sau a salariilor mici dar şi din pricina condiţiilor de locuit care nu permit un trai civilizat. Este un indicator de convergenţă socială la care avem foarte mult de recuperat, cu implicaţii mai concrete decât abstractul PIB/locuitor.
Definirea supraaglomerării
Rata de supraaglomerare este definită la procentajul populaţiei care face parte din gospodării în care nu au la dispoziţie un număr minim de camere, egal cu suma dintre:
- -o cameră pentru întreaga gospodărie
- -o cameră pentru un cuplu ce locuieşte în gospodărie
- -o cameră pentru fiecare persoană în vârstă de 18 ani sau mai mult
- -o cameră pentru două persoane de acelaşi sex, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani
- -o cameră pentru persoanele cu vârsta între 12 şi 17 ani care nu se încadrează în categoria anterioară
- -o cameră pentru fiecare doi copii cu vârsta mai mică de 12 ani.
