13 februarie, 2018

Vlad Cosma, cel care a declanșat ultimul episod al înregistrărilor cu fostul anticorupție Mircea Negulescu, nu se va prezenta marți la DNA, unde fusese citat ca martor într-un nou dosar, pentru că este plecat în vacanță în străinătate.

Anunțul a fost făcut de sora sa, deputat PSD Andreea Cosma, care a declarat că fratele său se va prezenta la parchet când se va întoarce sau poate fi audiat prin videoconferință.

Fostul deputat Cosma urmează să primească pe 19 februarie sentința definitivă într-un dosar de corupție în care a fost condamnat, în primă instanță, la cinci ani de închisoare cu executare.


El este cel care a declanșat duminică scandalul în centrul căruia se află DNA Ploiești – el a susținut că procurorii de la acest Serviciu l-au silit să facă mai multe denunțuri și au fabricat mai multe dosare împotriva unor foști demnitari, printre care și Sebastian Ghiță.

Luni, DNA central și șeful DNA Ploiești au negat toate acuzațiile aduse de fostul deputat PSD și au anunțat, la rândul lor, că Vlad Cosma este acuzat că ar fi șantajat procurorii pentru a obține soluții favorabile pentru el și tatăl său, Mircea Cosma, fost președinte PSD al Consiliului Județean Prahova.

În respectivul dosar, cei doi au fost condamnați în primă instanță la cinci ani (Vlad Cosma), respectiv opt ani (Mircea Cosma) de închisoare, într-un dosar cu o mită de aproape 4,5 milioane de lei.

„În perioada 2012 – 2013, inculpaţii Alexe Răzvan şi Cosma Vlad Alexandru au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149,97 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de inculpatul Alexe Răzvan.


Sumele de bani au fost pretinse şi primite de cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova şi anume la inculpaţii Cosma Mircea, preşedintele autorităţii publice judeţene şi Alixandrescu Daniel Adrian, director executiv al Direcţiei patrimoniu (având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât cele trei societăţi să obţină de la Consiliul Judeţean Prahova trei lucrări de modernizare/întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate”, anunţau procurorii DNA.

Cele trei lucrări se referă la obiectivele următoare: „Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova”, „Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice – plombe” şi „Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 – 2013”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: