Președintele statului Israel face o vizită în România
duminică

17 octombrie, 2021

Președintele statului Israel – vizită în România

7 iunie, 2021

Şeful statului Klaus Iohannis îl va primi marţi la Palatul Cotroceni pe preşedintele statului Israel, Reuven Rivlin (foto), cu ocazia vizitei de stat pe care acesta o efectuează în România, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Discuţiile între cei doi președinți vor viza cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două ţări.

Cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă comună.


Miercuri, președintele Israelului va susține un discurs în ședința Camerelor reunite ale Parlamentului. La discursul demnitarului israelian vor asista reprezentanţi ai unor companii din Israel, precum şi invitaţi ai ambasadei din România.

Pe agenda de miercuri a preşedintelui israelian mai figurează convorbiri cu preşedintele Senatului, Anca Dragu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

În aceeaşi zi, în Parlament, este programat Forumul Economic România – Israel.

„Vizita de stat a Preşedintelui israelian se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, cea mai recentă întrevedere între cei doi şefi de stat având loc cu prilejul participării Preşedintelui României la Forumul Mondial privind Memoria Holocaustului de la Ierusalim, din ianuarie 2020, urmată de discuţii telefonice în lunile martie şi iunie 2020.


Vizita Preşedintelui Reuven Rivlin reflectă soliditatea relaţiei bilaterale, precum şi faptul că Statul Israel rămâne un partener cheie, cu valenţe strategice, al României în Orientul Mijlociu.

Discuţiile cu Preşedintele Statului Israel se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, vizita având loc în contextul aniversării, la 11 iunie 2021, a 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Statul Israel.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Cu prilejul convorbirilor oficiale, vor fi abordate, de asemenea, cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, precum şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două state.

O atenţie deosebită va fi acordată situaţiei din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv stadiului Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, cu accent pe situaţia de securitate din regiune în urma evoluţiilor recente, urmând a fi abordate şi alte teme de actualitate de pe agenda regională şi cea internaţională”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr