vineri

29 martie, 2024

18 iulie, 2013

Comisarul european pentru justiţie Viviane Reding (foto) a cerut ca troica formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să fie dizolvată, relatează Euronews.

“Vremea troicii a trecut”, a spus Reding, într-un dialog cu cetăţenii la Heidelberg, în sud-vestul Germaniei. “Cooptarea FMI în ultimii ani a fost o soluţie de urgenţă. În viitor, noi, europenii, va trebui să fim capabili să ne rezolvăm problemele pe cont propriu”, a adăugat Viviane Reding, care este şi vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Troica negociază cu ţările în criză – aşa cum sunt Grecia, Portugalia şi Irlanda – măsurile de austeritate şi reformele pe care trebuie să le aplice în schimbul unor planuri de salvare. Troica supervizează de asemenea implementarea unor astfel de măsuri.


Reding a spus că instituţiile europene s-ar putea descurca şi fără FMI. “Comisia este guvernul economic al Europei. Împreună cu Banca Centrală Europeană şi cu statele membre putem să ne asigurăm că, în schimbul solidarităţii, ţările cel mai puternic lovite de criză implementează reformele”, a afirmat ea.

Potrivit unui articol publicat de Stuttgarter Zeitung, Viviane Reding este de părere că Executivul UE este mai bine plasat decât FMI în a acţiona pentru o economie de piaţă socială, în contextul în care Tratatul UE îi cere să facă acest lucru.

Germania şi Finlanda au insistat asupra implicării FMI în managementul crizei. Totuşi, ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble a declarat luna trecută că implicarea FMI nu poate fi o soluţie permanentă, deşi a precizat că Fondul nu se va putea retrage decât pe termen lung deoarece actualele programe trebuie să fie duse la capăt. Viviane Reding a spus că FMI s-ar putea retrage din troică în câteva luni, potrivit ziarului menţionat.

Şi alţi oficiali europeni, printre care Klaus Regling, şeful fondului de salvare al zonei euro, au spus de asemenea că, pe termen lung, FMI nu ar mai trebui să joace un rol în pachetele de ajutor ale uniunii monetare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: