duminică

21 aprilie, 2024

Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

16 noiembrie, 2021

Bugetul programului de granturi ElectricUP urmează să fie suplimentat pentru a susține alte 300 de proiecte de dotare cu sisteme de panouri fotovoltaice, după ce „aproximativ 1.500 de proiecte au fost acceptate în cadrul primei sesiuni a programului”, potrivit unui mesaj facebook al ministrului Energiei, Virgil Popescu.

„Alte peste 300 de proiecte vor beneficia de finanțare în viitor pentru că avem de gând să suplimentăm bugetul. Pentru asta voi colabora cu colegii de la Camera Deputaților, pentru a depune un amendament în acest sens” la legea de aprobare a OUG 159 / 2020 privind programul ElectricUP – a declarat Virgil Popescu.

Limita bugetului aprobat pentru primul ciclu de finanțare a fost de 476 milioane lei.


Ministerul Energiei a publicat, miercurea trecută, o listă cu 1.430 proiecte care a fost „admise care se încadrează în bugetul alocat”.

Pe site-ul ministerului există și o listă de 307 proiecte care au fost „admise fără încadrare în bugetul alocat” cu coeficienți de performanță între 49 și 21. Numai 5 proiecte cu coeficientul 49 au fost incluse în lista actuală de finanțare.

ElectricUP pentru HoReCA

Programul ElectricUp este destinat IMM-urilor şi celor din domeniul HoReCa, iar cei declaraţi eligibili vor primi finanţare pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp, precum şi a staţiilor de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug – in. Valoarea maximă a ajutorului de minimis acordat este de 100.000 euro/beneficiar.

Conform ME, programul „ElectricUP” reprezintă o măsură de natură economico-financiară pentru a ameliora repercusiunile negative asupra economiei şi asupra cetăţenilor, venind în sprijinul dezvoltării sectorului energiei din surse regenerabile şi creşterii eficienţei energetice, dezvoltării infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum şi întreprinderilor mici şi mijlocii şi a operatorilor economici din domeniul HoReCa, prin finanţarea proiectelor de investiţii pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu, precum şi a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.


Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea mediului antreprenorial, în cadrul unui program social de interes public, pentru compensarea unor pierderi de capital financiar şi de resurse umane înregistrate în urma situaţiei sanitare determinată de pandemia COVID-19, în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii şi a operatorilor economici din domeniului HoReCa. Obiectivul secundar îl reprezintă contribuţia la atingerea obiectivelor asumate de România privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dezvoltarea capacităţii de producere de energie electrică din surse regenerabile şi creşterea eficienţei energetice, dezvoltarea electromobilităţii reale la nivel naţional.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: