Dan Bucşa, macroeconomist în cadrul UniCredit Group Londra: .”Diferenţa dintre salarii şi productivitate a ajuns în acest moment la cel mai mare nivel de la criză încoace. O asemenea diferenţă între salarii şi productivitate am mai văzut într-o singură ţară după criză, în Ungaria. Şi am văzut ce s-a întâmplat după, ungurii au fost forţaţi să deprecieze moneda. Întrebarea este dacă continuăm în ritmul acesta, productivitatea rămânând în urma salariilor, care va fi presiunea pe leu?” ( Mediafax)
“Pentru anii 2016 şi 2017, politicile adoptate şi cele care se intenţionează a fi adoptate – o combinaţie de reduceri masive de impozite şi taxe şi de majorări salariale – vor împinge deficitul fiscal până aproape de 3% din PIB în anul 2016, şi peste acest nivel în 2017 dacă nu sunt identificate măsuri compensatorii sau dacă nu se întâmplă din nou neexecutarea integrală a cheltuielilor de capital”, se arată într-un comunicat semnat de şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter (Agerpres).
”Derapajul bugetar care se va genera în anii urmatori va reversa în mare parte consolidarea fiscală (suboptimală de altfel în multe aspecte) realizată cu mari costuri sociale, economice si politice din timpul crizei” avertizează pe site-ul propriu Consiliul Fiscal, după ce analizează măsurile luate de Guvern.
În context, Banca Națională nu contestă direcția în care trimite Guvernul țara ci traiectoria aleasă și, mai ales, viteza cu care intrăm în acest viraj fiscal. Spus pe șleau, am putea reuși doar la limită. Dacă derapăm, nu există marjă de siguranță iar riscul asumat este foarte mare.
Risc justificat pentru rațiuni politice înaintea rundei electorale din 2016, dar hazardat din perspectiva intereselor naționale pe termen mediu și lung. Și care complică deciziile, oricum dificile, pentru aplicarea unei politici monetare menite să mențină ferm stabilitatea prețurilor, implicit stabilitatea leului față de principalele valute internaționale.
Pe plan intern, Consiliul Fiscal și, pe plan extern, specialiștii trimiși de FMI nu girează abordarea maximală de stimulare a consumului. Inflamat pe multiple căi și la toate nivelurile, consumul ar trebui să găsească o contrapartidă suficient de solidă în producția internă, pentru a nu destabiliza deficitul de cont curent.
Altminteri, o analiză a Băncii Centrale avertizează că ne-am apropiat periculos de mult de limita suportabilă a datoriei externe, estimată la 45% din PIB pentru economia românească. Nerestructurată corespunzător cerințelor de obținere cu marjă de siguranță a calificativelor de investment grade și încă subfinanțată prin raportare la PIB, din perspectiva practicii țărilor occidentale.
Fapt insuficient explicat atât populației cît și celor care au decizia în mâna lor, deficitul de 3% din PIB stabilit ca limită maximă anuală pentru bugetul public ar trebui să acopere un caz extrem, o situație deosebită și nu reprezintă norma în materie de echilibru al finanțelor publice.
În perioadele de creștere economică ar trebui să avem chiar și excedent pentru a putea suplini viitoare încasări mai reduse în perioadele de recesiune. Doar punctual, pentru proiecte certe, cu efect de multiplicare prin adăugarea de fonduri masive europene nerambursabile ar trebui folosită ”facilitatea” deficitului. Nu pentru angajamente ireversibile pe termen lung de majorări de pensii și salarii.
De reținut, particularitatea românească a veniturilor reduse ca pondere în PIB face ca 3% din PIB să însemne o diferență de cam 10% între venituri și cheltuieli, prin raportare la o medie de 6% la nivelul UE, unde veniturile bugetare se învârt în jur de 45% din PIB. Chiar dacă deficitul nostru seamănă cu al lor, este în realitate mai mare, în sensul că noi alocăm pentru consum imediat și mai mult decât ne-ar da dreptul veniturile încasate.
Una peste alta, fără multe cifre și tabele greu de digerat, ar fi corect ca politicienii să-și tempereze tentația eternă de a vinde pielea ursului din pădure și să renunțe la ”tactica pământului pârjolit”. Aceea de a nu mai lăsa nimic de oferit pentru cei care ar dori să acceadă și ei la putere. Mai ales dacă au beneficiat de efectele austerității anterioare venirii lor în prim-plan.
Urmărește-ne pe Google News
3 răspunsuri
Toată stima pentru efortul de a redacta acest articol, domnule Marin!
Subscriu la faptul că, pe final de mandat, guvernanţii au tendinţa de a aplica ,,…”tactica pământului pârjolit”. Aceea de a nu mai lăsa nimic de oferit pentru cei care ar dori să acceadă și ei la putere.”.
Şi estimez acest lucru pentru, mai degrabă, anul 2017. Pentru că, pentru anul 2016, există soluţii:
-vor putea cheltui sume importante în decembrie a.c., astfel încît TVA aferentă lor să fie încasată în noul exerciţiu bugetar (vezi ,,modelul” ianuarie 2015; se ştie, cred, deja că în relaţia comercială cu statul firmele încasează în conturi speciale deschise la Trezoreria Statului de care nu te poţi folosi dacă ai sume de achitat către bugete),
– vor putea ,,împinge” trimiterea declaraţiilor de cheltuieli către Comisia Europeană în decembrie sau chiar în anul următor a.î. sumele să fie încasate în 2016,
– vor ,,împinge” vînzarea pachetului de acţiuni la Rompetrol (27%, nu înseamnă mult: vreo 800 milioane lei),
bine, bine: toate acestea sunt supoziţii, dar, mă repet, sunt soluţii de finanţare a bugetului, astea pe lîngă faptul că deja se cheltuie, practic în avans, pentru 2016:
– achitarea titlurilor executorii, a salariilor celor cu atribuţii în atragerea fondurilor europene (vezi OuG 48 cu cea de a doua rectificare),
– efectuare de cheltuieli cu bunuri şi servicii a.î. instituţiile publice vor avea, practic, constituite stocuri în eventualitatea unui buget de avarie în 2016 (ex.:carburanţi)(în cazul ăsta e o supoziţie, cred eu, rezonabilă),
– reducerea de cheltuieli în sectorul sanitar datorită cardului de sănătate avînd în vedere că aplicarea definitivă a acestuia a avut loc la 1 septembrie a.c.,
– reducerea cheltuielilor instituţiilor publice cu energia electrică şi gazul (am aflat de la un prieten, altul decît cel din Prahova, dintr-un articol al d-lui Grosu, că, începînd de anul trecut cu en.el. şi de anul acesta cu gazul, prin licitaţii s-au obţinut preţuri mai bune cu 15-20%) şi poate şi altele…
Pe cînd, în 2017 se cam adaugă:
– etapele de aplicare ale Codului Fiscal (deja legiferat) şi Legii de salarizare a bugetarilor (conform zvonurilor),
– începerea aplicării Legii retrocedărilor asumată în aprilie 2013 prin plata eşalonată de despăgubiri,
– creşterea cheltuielilor cu Apărarea (nu cred că vor reuşi 2% din PIB, dar oricum vor creşte),
la care se vor adăuga promisiunile electorale: pensii, ,,vom face/ drege” , ,,din secunda unu cînd ajungem/rămînem la guvernare”….
Dar pentru că mi se pare că articolul se termină prea brusc, îmi iau libertatea de, într-un fel, a-l continua pentru a înţelege ce poate însemna ,,pământ pârjolit”. Şi pentru a nu ne duce prea departe, să ,,mergem” înapoi în 2012…Şi avem, lăsate de la o guvernare la alta, următoarele:
– aprox. 8,5 miliarde lei titluri executorii (învăţămînt, sănătate, magistratură, funcţionari publici) caştigate în instanţe în perioada 2009-2011 şi ,,împinse” eşalonat, prin OuG, în 2012(5%), 2013(15%), 2014(25%), 2015(25%), 2016(35%);
– aprox. 2,4 miliarde lei, arierate în sănătate (în special achitarea medicamentelor la termene de, chiar şi, peste 360 de zile, arierate plătite în principal în 2013;
– aprox. 2 miliarde lei, arierate în investiţii (da, şi celebrele investiţii cu săli de sport în cîmp fără apă şi canalizare, bazine, patinoare, telegondole, terenuri sportive, parcuri şi spaţii de distrcţii la sate, altele);
– cam 500 de milioane taxa de înmatriculare, cîştigate în instanţe;
– se mai pot adăuga: arierate ale bugetelor de stat şi locale (BS: vreo 200 milioane lei şi BL cam un miliard, ,,aduse” în mai 2013, pentru finalizarea acordului cu FMI, la cam 20, respectiv 200 milioane lei – dar pentru că nu ştiu cît dintre aceste arierate se suprapun cu cele din sănătate şi investiţii, nu pot avansa o sumă, returnarea contribuţiilor de asig. de sănătate celor cu pensii de peste 740 lei în urma Deciziei Curţii Constituţionale din aprilie 2012 (sumele s-au rambursat în perioada iunie 2012 – august 2013 pentru perioada ianuarie 2011 – aprilie 2012), rambursarea TVA cu mari întîrzieri (peste 180 zile, pentru care am avut deschisă o procedură de infrigement), sumele datorate celor cu ,,Dacia pe CEC” (în 2013 încă mai manifestau), banii pe uniformele poliţiştilor, carburantul maşinilor de Poliţie (erau, în fiecare vineri, cozi la Petrom cu tichete de valoare), poliţiştii terminau facultatea vara şi erau încadraţi la 1 decembrie…dar deja intru în amănunte…
– o economie cu un procent undeva la 8-9% insolvenţe şi falimente datorate, în bună măsură, şi tăierii salariilor bugetarilor şi pensiilor (cele aşa zis speciale) şi îngheţării, timp de trei ani, a pensiilor din sistemul public, precum şi un sistem bancar cu o rată ridicată de credite neperformante datorate, în bună măsură, şi insolvenţelor, falimentelor, reducerii/îngheţării veniturilor…
– rezultatul companiilor de stat, care contribuiau la adîncirea deficitului ESA, situaţia inversîndu-se abia în bilanţul lui 2013;
– un nivel critic al investiţiilor străine directe (2011= 1,8 mld. E), reducerea expunerii capitalurilor străine în sistemul bancar, un rating de ţară nerecomandat investiţiilor care genera un nivel ridicat al randamentului dobînzilor la care se putea împrumuta statul, dobînzi care, apropo – chiar aşa, au ajuns, în 2012, la 5% din buget (sursa: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/executii/Anexa2_dec2013.pdf ) faţă de 2008 cînd erau de aprox. 2,5 ori mai mici (vorbim de ,,pamînt pîrjolit”)…şi oare cîte nu ar mai putea fi adăugate…
Şi toate cele de mai sus, în condiţiile în care datoria publică crescuse de la sfîrşitul lui 2008 pînă în aprilie 2012 (schimbarea culorii guvernării), nominal cu peste 31 mld. E şi de la 13,2% la peste 37% din PIB…
Corect! Avem o clasă politică iresponsabilă care ,,ar fi corect …să-și tempereze tentația eternă de a vinde pielea ursului din pădure și să renunțe la ”tactica pământului pârjolit”. Aceea de a nu mai lăsa nimic de oferit pentru cei care ar dori să acceadă și ei la putere. Mai ales dacă au beneficiat de efectele austerității anterioare venirii lor în prim-plan.” ….
Îmi cer scuze…mi-ar fi plăcut să subliniez, totuşi: ,,Mai ales dacă au BENEFICIAT de efectele austerității anterioare venirii lor în prim-plan.”
Plus/în completare:
Tot cu titlu de ,,moştenire”: suspendarea rambursărilor pentru principalele cinci (Regional, Mediu, Transport, Dezv. Res. Umane şi Creşt. Competivităţii Econ.) programe operaţionale sectoriale din fondurile structurale şi de coeziune (iniţial doar presuspendate pînă în iunie) începînd cu iulie 2012, în urma acţiunilor de audit efectuate în cursul anului 2011 asupra modului de derulare a proiectelor de pînă atunci (probleme, în special, cu procedurile de achiziţii). Programele au fost blocate/ suspendate în medie (calcul personal) 10 luni, cel mai repede fiind deblocat (parcă) POSDRU în oct.2012, iar cel mai tîrziu POSCCE în oct.2013. Celelalte în feb., apr. şi iunie 2013.
Preferatul meu, în a-l da ca exemplu, POS-Tp., a fost deblocat în iunie 2013 (Ponta îi mulţumea lui Fenechiu, la condamnarea acestuia, pentru deblocare). Ei bine, în iunie 2013 Ro avea încasată, ca rambursări efective şi definitive, exact aceeaşi sumă ca în iunie 2012: aproape 300 milioane euro…Să vă zic că, practic, un an juma’te mai tîrziu (februarie 2015, cînd Comisia Europeană a decontat toate declaraţiile de cheltuieli trimise pînă la 31.12.2014) Ro avea 2,5 mld. euro, ar trebui să vă suport etichetarea de partizan politic…Poate…Dar dacă vorbim de ,,pamînt pîrjolit”: e mai uşor să încasezi pe măsura derulării proiectelor, să achiţi lucrările, să trimiţi declaraţii, iar să încasezi ş.a.m.d. sau să te descurci cu sumele din Buget (cu arieratele, datoriile şi dobînzile lui), eventual cu împrumuturi de Trezorerie?…