România – Administrație Digitală

Drumul cel mai scurt către relația normală dintre cetățean și stat

9 iulie, 2020

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a semnat ordinul care permite ca, din 15 august, comunicarea cu toate instituţiile din subordinea ministerului să se facă online, precizând că ”drumul spre digitalizare este ireversibil la Ministerul Muncii”.

Alexandru vrea ca beneficiarii de servicii să facă un singur drum la instituţii, la final, pentru a ridica documentele necesare: ”fără alte drumuri, fără stat la cozi, fără a sta aplecat ca să poţi să auzi ce spune angajatul din spatele zidului”.

Cetăţenii care beneficiază de drepturi şi servicii din partea Caselor de Pensii/Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă/Autorităţii pentru Plăţi şi Inspecţii Sociale, vor putea să comunice electronic cu aceste instituţii.


”Dacă am putut comunica electronic în pandemie (şi a fost şi uşor şi eficient), dacă, de exemplu, pentru reînnoire acte români din străinătate comunicarea lor cu reprezentanţii consulatelor, inclusiv pentru comunicarea de acte, se poate electronic, dacă, în România, facem plăţi (deci avem încredere să transferăm bani) prin sistem online, vă spun că se poate digitaliza şi administraţia publică. Dar la modul real, nu de faţadă. Eu încep la Ministerul Muncii. Va fi o schimbare majoră ceea ce solicit. Mă aştept să întâmpin obstacole, le voi gestiona. Cei care vor să meargă pe acest drum înseamnă că înţeleg că toată lumea s-a schimbat şi că administraţia din România a rămas (mult) în urmă. Prefer să nu fiu simpatică unui sistem nereformat decât să nu le dau o şansă celor care văd că #sepoate să ne modernizăm. Spre binele tuturor. Fiecare angajat din sistemul public este şi un beneficiar al unui serviciu al Ministerului”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a precizat că se va comunica prin e-mail sau prin portalurile instituţiilor.

”Instituţiile din subordinea MMPS au termen până la 15 august să implementeze acest mecanism de comunicare cu cetăţenii. Ordinul este semnat! Pentru cetăţenii care doresc să aplice pentru dreptul lor prin transmiterea documentelor la ghişeu, bineînţeles că vor putea face acest lucru în continuare. Mă interesează să oferim cât mai multe oportunităţi de comunicare cetăţenilor, fără a le restrânge pe cele existente”, a mai precizat ministrul.


citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. DOAMNA MINISTRU AM SI EU O NEDUMERIRE INTREGRUPELE DE MUNCA ZERO.CUM SE POATE COMPARA UN MARINAR FLUVIAL CU UN FRIZZIER LA CITE RISCURI SUNTEM NOI EXPUSI?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. DOAMNA MINISTRU AM SI EU O NEDUMERIRE INTREGRUPELE DE MUNCA ZERO.CUM SE POATE COMPARA UN MARINAR FLUVIAL CU UN FRIZZIER LA CITE RISCURI SUNTEM NOI EXPUSI?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: