Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, i-a ironizat pe români pentru că au găzduit pe teritoriul lor compenente ale sistemului american de apărare antirachetă, informează luni postul rus de televiziune Russia Today, citat de Agerpres.
Fostul ambasador al Rusiei la NATO, cunoscut pentru felul său direct de a vorbi, i-a ridiculizat pe români pentru că au permis componente ale sistemului de apărare antirachetă în baza aeronatutică de la Deveselu, afirmând că ei nu vor avea niciun control asupra acestora.
‘Am examinat acordul pe care americanii l-au semnat cu românii. Românii pot crede că sunt administratori importanţi ai interceptorilor de rachete, dar chiar şi comandantul bazei, un militar român, are dreptul să intre numai în hol. El nu va vizita niciodată staţia de control din simplul motiv că baza este americană, nu a NATO”, a spus Rogozin.
Vicepremierul rus responsabil cu industria de apărare a făcut aceste afirmaţii adresându-se ofiţerilor Forţelor Aerospaţiale din zona restricţionată din Krasnoznamensk.