marți

26 martie, 2024

14 decembrie, 2020

România a consemnat în luna octombrie 2020 o creștere de 3,2% a producției industriale față de luna anterioară (serie brută) dar valoarea față de aceeași lună a anului precedent a rămas, de puțin, negativă (-1,3%), conform datelor comunicate de INS. De reținut, însă, aceste rezultate au fost influențate puternic de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare.

În termeni ajustați cu sezonalitatea (pentru a se asigura comparabilitatea corectă cu celelalte luni și cu alte state europene), de fapt a avut loc un avans mult mai redus față de august 2020 (+2,1%). Raportarea la octombrie 2019 arată prima creștere a producției industriale din acest an (+1,2%), ceea ce ne dă speranțe pentru o revenire mai accentuată.

Pe ansamblul primelor zece luni din 2020, scăderea producției industriale a fost de -11% în serie brută și -11,5% după zile lucrătoare și sezonalitate. Ceea ce, din perspectiva de ansamblu a economiei, înseamnă o influență pe evoluția PIB undeva la peste două puncte procentuale în minus.


Datele extinse prezentate de INS cu referință statistică în performanța medie a anului 2015 sunt ceva mai edificatoare în privința situației din industrie. Trendul din aprilie încoace rămâne destul clar pozitiv iar performanța ajustată din octombrie s-a apropiat la doar ceva mai mult de un punct procentual de nivelul atins în luna ianuarie, înainte de pandemie.

Datele din ultimii doi ani rămân, însă problematice (vezi evoluția pe verticală) deoarece arată un declin semnificativ al producției industriale lunare, derulat deja pe parcursul anului 2019. Așadar, rezultatul din industrie scăzuse ÎNAINTE de criza economică iar tentativa de refacere din ianuarie-februarie a fost stopată de impactul Covid-19.

De altfel, trebuie subliniată (din datele disponibile) consolidarea valorii pozitive a productivității muncii în industrie față de aceeași lună a anului trecut, comunicată deocamdată pentru luna septembrie (+6,2% față de +3% pe august după revizuirea datelor inițiale). Care a mai redus din decalajul pe anul în curs, până la -7,2% medie lunară.


În structura producției, industria prelucrătoare a dat tonul general (+1,6% în octombrie dar -12,4% pe seria ajustată, după zece luni), industria extractivă a avut rezultate mediocre (-9% în octombrie și -10% cumulat la 10 luni) iar industria energetică își revine cel mai rapid (+0,7% pe septembrie și -4,9% cumulat pe 9 luni).

Comenzile noi și cifra de afaceri, pe plus dar mai au de recuperat reducerile cumulate de la începutul anului

Vești bune vin din partea comenzilor noi pentru industria prelucrătoare. Pe total (piață internă și externă), acestea s-au majorat în octombrie 2020 cu 4,7% față de luna precedentă și au ajuns la +6% față de aceeași lună din anul precedent. Cumulat la 10 luni, situația sintetică este rezumată prin valoarea -7,1%.

Evoluția evidențiază o revenire importantă pe segmentul bunurilor de capital (+6,3% față de luna anterioară și +9,1% față de octombrie 2019) și un avans susținut la bunuri de folosință îndelungată (+1,9%, respectiv +27,3%). Diferență importantă, la bunuri de capital s-a ajuns pe primele zece luni la nivelul de -8,2%, în timp ce în al doilea caz avem deja un spor de +21,6%.

Sectorul bunurilor intermediare, cu pondere mare la export, a avansat ceva mai ponderat (+3,0% față de septembrie 2020, +2,5% față de octombrie 2019) și a urcat la -6,7% pe totalul primelor zece luni. Industria bunurilor de uz curent se luptă la coada clasamentului, după un recul lunar de -1,6% (-14,8% față de octombrie 2019 și -11,4% cumulat la 9 luni).

În pofida unor date încurajatoare, perspectiva rămâne problematică din punct de vedere al refacerii economice rapide, în formă de V. Care ar fi esențială pentru industrie, dată fiind necesitatea de a ne îmbunătăți competitivitatea în raport cu alte state din regiune, care ne concurează pe propria piață de desfacere.

Evoluția cifrei de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) s-a situat în domeniul pozitiv, cu creșteri în octombrie 2020 de +1,6% față de luna anterioară și +0,1% față de octombrie 2019. Totuși, situația consfințită după primele 10 luni ale anului (-8,6%) rămâne încă departe de a fi satisfăcătoare.

Doar pe segmentul bunurilor de folosință îndelungată (+2,1%) s-a reușit refacerea cifrei de afaceri înregistrată anul trecut. Pe partea de bunuri de capital am ajuns doar la -10,9%, la bunuri intermediare suntem la -4,4% iar la bunuri de uz curent la -2,6%. Sectorul energetic (-34,1%) constituie un caz special, dată fiind scăderea prețurilor, menită să ajute la relansarea economică.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: